Djokovic i-a "anulat" lui Federer un alt record. Sârbul nu s-a abținut la Roland Garros: "E primul de azi!"

Novak Djokovic a doborât noi recorduri ieri, datorită victoriei senzaționale obținute în fața lui Francisco Cerundolo în optimile de finală de la Roland Garros. Sârbul l-a detronat pe elvețian la mai multe capitol, iar la conferința de presă nu s-a abținut și a vorbit cu mândrie de reușitele sale.

370 de victorii în turneele de Grand Slam! Novak Djokovic, aproape 10 ore pe teren în ultimele 48

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Roland Garros, la capătul unui meci dificil împotriva argentinianului Francisco Cerundolo, pe care l-a învins în cinci seturi, 6-1, 5-7, 6-3, 7-5, 6-3, după 4 ore şi 37 de minute de joc.
Banner Betano 2024 Roland Garros

Banner Betano 2024 Roland Garros

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Djokovic, care luptă pentru cel de-al 25-lea său trofeu major şi al patrulea pe zgura pariziană, a stabilit cu această ocazie un nou record de victorii în competiţiile de Grand Slam (370, cu una în plus faţă de elveţianul Roger Federer). Sârbul a acces pentru a 59-a oară în cariera sa în sferturile de finală ale unui turneu major, un alt record, depăşindu-l pe Federer şi la acest capitol.
CITEȘTE ȘI:

Djokovic i-a "anulat" lui Federer un alt record. Sârbul nu s-a abținut la conferința de presă de la Roland Garros

Novak Djokovic a comentat doborârea recordului în privința numărul de victorii în turneele de Grand Slam. Sârbul nu s-a abținut și a vorbit cu mândrie despre reușita sa, glumind pe seama seriei de recorduri pe care le-a anulat în dreptul celor mai mari rivali ai lui, Federer și Nadal.
"Acesta este primul meu record… de astăzi (râde). Bineînțeles, este plăcut când auzi că ai stabilit, ai doborât un nou record. Am început să scriu istorie cu mult timp în urmă. Pe asta mă concentrez. Nu ezit să spun că scrierea de noi pagini de istorie este ceva ce îmi doresc și mă motivează. De când aveam șase, șapte ani, mi-am dedicat fiecare zi din această viață tenisului, sport care include multe lucruri, pentru că sunt într-un sport individual și nimeni nu mă poate înlocui", a precizat Nole, înainte de a vorbi în detaliu despre tot ce simte, despre motivație și inspirație:
"Trebuie să apar în cea mai bună versiune a mea în fiecare zi, la fiecare antrenament. Nu-mi lipsește nicio recuperare, trebuie să mă motivez în mod constant, este un lucru când alții te motivează și te susțin, iar eu simt asta și sunt recunoscător, începând cu familia apropiată și cea mai largă, echipa, oamenii, națiunea, Serbia, balcanii și toată lumea, toți oamenii care îmi oferă sprijin și mă lasă să merg mai departe. Este complet diferit atunci când trebuie să scoți motivația din tine însuți.
Nu este ușor să te trezești în fiecare zi și să ai acea claritate, dorința de a face din nou anumite lucruri pentru nu știu de motiv. Unul dintre principalele motive pentru care încă mai concurez, nu este un clișeu, este o emoție foarte puternică. Și, în plus, multe lucruri din viața mea personală și profesională trebuie să coincidă pentru ca a mea carieră să dureze atât de mulți ani. Atitudinea este semnificativă. Momente ca acesta sunt exact ceea ce visez, îmi doresc să le am, ele mă împing de la spate și mă inspiră, să fiu pe terenul central într-un Grand Slam, să joc cinci seturi cu jucători de tenis cu zece sau 15 ani mai tineri, să le arăt că încă am mai multă forță și rezistență decât ei.
Acestea sunt lucrurile care mă obligă și mai mult să continui, ca să spun așa. Când simt că am fost depășit până la punctul în care nu mai pot să le fac față, atunci mă retrag. Sunt în sferturile de finală ale unui Grand Slam la vârsta de 37 de ani, după nouă ore de tenis. Arăt că sunt pregătit, că sunt suficient de puternic din punct de vedere fizic pentru a concura cu acei băieți mai tineri. În acest moment, din moment ce sunt la acest turneu, nu am nicio dorință de a mă opri. Pe teren, din cauza accidentării, mă gândeam dacă să mă opresc sau nu, pentru că nu știam cum va decurge următorul meci. Am sperat, am crezut că lucrurile se vor îmbunătăți și s-a dovedit că așa a fost. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Mergem mai departe, zi de zi", a precizat Novak.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo