Fost antrenor al lui Djokovic, reverență în fața inegalabilului Nadal: "Nu e record care să se compare cu ce a făcut el"

Boris Becker e convins că recordul de titluri al lui Rafa Nadal la Roland Garros e cel mai impresionant din istoria sportului mondial, indiferent de disciplină. "Matadorul" luptă azi, la French Open, pentru calificarea în turul secund, într-o confruntare de colecție: adversar îi va fi Alexander Zverev.

Roland Garros - Day 2 - Feature - Zverev - Nadal

Sursa video: Eurosport

"Matadorul" revine după aproximativ 700 de zile pe zgura pariziană, dar, având în vedere problemele medicale avute, îi va fi aproape imposibil să ajungă în ultimul act. Totuși, vorbim de omul cu 14 finale la Roland Garros, toate câștigate, Nadal impunându-se în 80 din ultimele 80 de meciuri de la Paris cu un adversar care nu poartă numele de "Djokovic".
Fost antrenor al lui Nole, Boris Becker a vorbit despre reperele setate de Nadal la French Open ca despre cele mai importante borne din istoria sportului. Peste ce a reușit Usain Bolt în probele de sprint din atletism, peste cele 28 de medalii ale lui Phelps la Jocurile Olimpice sau peste dominația lui Djokovic ca număr unu mondial (426 săptămâni în fruntea ierarhiei ATP pentru sârb).
"Dacă te impui la Roland Garros de cinci ori, înseamnă foarte, foarte mult. Să reușești să câștigi turneul de 10 ori este imposibil. Nadal a câștigat de 14 ori aici. Nu cunosc niciun alt record în niciun alt sport care să se compare cu ce a făcut Rafael Nadal la French Open.
Bjorn Borg a câștigat Roland Garros de șase ori, ceea ce la acea vreme era nemaiauzit, marele Pete Sampras nu a câștigat niciodată, Stefan Edberg, alt campion uriaș, nu s-a impus aici, eu nu am câștigat niciodată aici", a spus Becker pentru CNN, înainte de marele meci Nadal - Zverev.

Bartoli, convinsă că Nadal îl va învinge pe Zverev, după interviul cu "Matadorul"

Încrederea guvernează echipa lui Nadal și convingerea avută de "Matador" că poate face un nou turneu memorabil e molipsitoare. Prezentă aseară pe platoul Amazon Prime Video, alături de Fabrice Santoro și Jo‐Wilfried Tsonga, Marion Bartoli, care a susținut un interviu cu Rafael Nadal pentru canalul american, și-a exprimat sentimentele înainte de mult așteptata ciocnire dintre spaniol și Alexander Zverev din primul tur de la Roland‐Garros (azi, după ora 16:00, pe Eurosport și în aplicația Eurosport).
"Am simțit o mare încredere și dorință în el. Rafa va arăta asta pe teren, scopul lui nu este să-și spună: "Sunt fericit să mai fiu aici o dată". Asta am simțit în adâncul sufletului când l-am intervievat.
Aspectul lui și expresiile corporale au fost foarte interesante: este atât de hotărât încât el este convins că va câștiga meciul cu Zverev. Și m-a dus acolo, în această emoție. Am ieșit din acel interviu și mi-am spus: "Cu siguranță o să câștige, cu siguranță o va face". Și, dacă ne gândim bine, de ce nu ar face-o: a jucat 115 meciuri la Roland Garros și a câștigat 112. Și când Zverev va fi pe teren și îl va auzi pe Marc Maury (n.r. crainicul arenei) în timpul încălzirii enumerând victoriile și palmaresul lui Nadal, nu îmi pot imagina ce va fi în sufletul lui", a spus Bartoli.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo