Mischa Zverev a dat verdictul: care va fi rezultatul partidei fratelui său cu Nadal
Actualizat 25/05/2024 la 13:22 GMT+3
Mischa Zverev, fratele lui Sascha, e convins că numărul 4 ATP va trece de uriașul Rafa Nadal, în ceea ce reprezintă cel mai așteptat duel din istoria unui prim tur la un Grand Slam. Fostul jucător, ajuns la 36 de ani, a riscat chiar un pronostic: campionul de la Roma se va impune în minimum de seturi.
Alexander Zverev (l.) an der Seite von Bruder Mischa (r.)
Credit imagine: Getty Images
Meciul de luni dintre Nadal și Zverev va fi o reeditare a semifinalei de acum doi ani, una de tristă amintire pentru Sascha. Germanul era într-un moment excelent al carierei și a jucat fantastic timp de două seturi (chiar dacă a pierdut primul set la tie-break), dar în startul tie-break-ului din setul secund a suferit o accidentare oribilă, care l-a obligat să abandoneze și ulterior să stea departe de tenis mai bine de jumătate de an. Nadal a mers până la capăt la acea ediție, impunându-se fără emoții în finala cu Casper Ruud și câștigând pentru a 14-a oară titlul la Roland Garros. Acela a fost ultimul meci jucat de "Matador" pe zgura pariziană, el lipsind anul trecut din pricina problemelor medicale.
Mulți consideră că Zverev avea în 2022 resursele fizice pentru a trece de Rafa și a câștiga turneul, dar Mischa Zverev, fratele numărului 4 ATP, nu știe ce să spună despre această ipoteză. Un lucru e însă cert pentru actualul expert Eurosport: fostul sfertfinalist de la Roland Garros, retras între timp din activitate, crede că fratele său va câștiga duelul de luni, când Rafa și Sascha vor fi iar față în față.
"Toată lumea mă întreabă: Mischa, ce crezi, Sascha ar fi putut și ar fi trebuit să câștige atunci? Nu știu ce să răspund, dar spun o va face de această dată.
Rafa a devenit puțin mai lent și starea lui fizică nu mai este aceeași. Loviturile pot rămâne aceleași, dar marea întrebare este dacă va putea să le facă jucând cinci seturi. Cred că, până la urmă, câștigătorul va fi Zverev și cred că meciul se va termina în trei seturi", a spus Mischa pentru Eurosport.
7-3 este scorul întâlnirilor directe Nadal - Zverev, două dintre victoriile germanului venind în sală, unde forehandul lui Rafa nu deranjează. Totuși, Sascha l-a învins o dată pe "regele zgurii" și pe suprafața roșie: în sferturi la Madrid, în 2021, scor 6-4, 6-4.
Nadal, primit ca un zeu de publicul de la Roland Garros
După ce a fost așteptat de peste 15000 de oameni la Roma, care au vrut să își ia "la revedere" de la eroul lor, Nadal are parte de o primire similară și la Paris.
La antrenamentul de azi, cu Rune, suporterii au umplut până la refuz tribunele arenei în care cei doi s-au pregătit, ovaționându-l pe "Matador".
Până să îl aibă adversar pe Rune, Nadal s-a antrenat în această săptămână cu Wawrinka, Korda și Medvedev, în fața fiecăruia jucând câte un set test. Cel mai mare jucător din istorie pe zgură a câștigat pe linie, dar rămâne de văzut cum va rezista corpul său când partida se prelungește, cum probabil va fi cazul în confruntarea cu Zverev.
M-am antrenat ieri cu Rafa (n.r. joi) și a jucat destul de bine, mult mai bine decât am văzut la Roma și la Madrid. Dar antrenamentul și jocul este ceva diferit. Voi fi acolo să urmăresc meciul (n.r. Nadal - Zverev) și nu mi-e rușine să spun că mă bucur că nu sunt cel care joacă cu Rafa în primul tur | Daniil Medvedev
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo