Eurosport
"Profeția Nadal" continuă la Roland Garros. Detaliul uluitor din spatele calificării lui Zverev în marea finală
De
Publicat 08/06/2024 la 10:34 GMT+3
Alexander Zverev s-a calificat vineri în finala turneului de la Roland Garros, după ce s-a impus în patru seturi în fața lui Casper Ruud. Rezultatul neamțului contribuie astfel la o "profeție" inedită ce se produce la Paris și de care este legat și numele legendarului Rafael Nadal.
Alexander Zverev - Casper Ruud - Roland-Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Alexander Zverev a spart o barieră care era foarte apăsătoare pentru el. După 3 ani la rând în care s-a oprit în semifinale la Roland Garros, germanul a reușit să acceadă în marea finală din acest an, învingându-l destul de lejer pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/05/24/3974310.png)
Banner Casa Pariurilor - Roland Garros 2024
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor
Calificarea în premieră la Grand Slam-ul parizian contează enorm în primul rând pentru Zverev, în mod evident, dar și pentru o statistică inedită la care a ajutat neamțul prin victoria sa. "Sascha" a contribuit la "profeția" care s-a produs până acum de fiecare dată la Paris, și anume aceea că jucătorul care reușește să îl învingă pe Rafael Nadal la Roland Garros se califică în marea finală a turneului.
Zverev a trecut de Nadal chiar în primul tur, iar acum este în ultimul act. Acest aspect s-a mai întâmplat de trei ori, prima dată în 2009, când suedezul Robin Soderling îl învingea pe "Matador" în optimi. Celelalte două eșecuri ale lui Rafa au venit în fața lui Novak Djokovic, în 2015, în sferturi, dar și în 2021, în semifinale.
Citește și:
Zverev continuă "Profeția Nadal" la Roland Garros
Din cele trei dăți precedente în care jucătorul care l-a învins pe Nadal pe parcursul turneului a ajuns în finală, o singură dată s-a întâmplat ca acel tenismen să și câștige turneul. Soderling a pierdut în 2009 finala în fața lui Roger Federer în minimum de seturi, iar în 2015 Djokovic a cedat în patru acte cu Stanislas Wawrinka.
Doar în 2021 s-a întâmplat ca jucătorul care l-a învins pe Rafa pe parcursul RG să se și impună în marea finală. Atunci, Nole a trecut în decisiv de Stefanos Tsitsipas, deși a fost condus cu 2-0 la seturi.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Alexander Zverev în marea finală a celui de-al doilea Grand Slam din acest an. "Sascha" dă piept cu un alt jucător fabulos pe această suprafață, Carlos Alcaraz, care a trecut de Jannik Sinner în cinci seturi în semifinale.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo