Roland Garros, ziua 5 | Azarenka, eliminată! Victorii uriașe pentru Begu și Bogdan. Toate rezultatele

Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, continuă astăzi cu cea de-a cincea zi de concurs, când ar trebui să se termine meciurile din turul 2. După ce în primele zile meciurile s-au amânat și oprit, miercuri nu s-a putut juca aproape deloc pe terenurile descoperite, așa că ziua de joi va fi una extrem de încărcată. Pe teren vor reveni și româncele rămase în competiție.

Mirra Andreeva, Mutua Madrid Open 2024

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Mirra Andreeva este ultima sportivă calificată în turul 3 la Roland Garros, ea reușind să o elimine în această noapte, în 3 seturi, pe Victoria Azarenka, favorita nr. 19, cu scorul de 3-6, 6-3, 5-7, după două ore și 33 de minute de joc. Rusoaica de 17 ani o va înfrunta pentru un loc în optimi pe Peyton Stearns.
UPDATE | Bianca Andreescu s-a calificat și ea în turul 3 la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi pe favorita nr. 23, Anna Kalinskaya, scor 6-1, 5-7, 3-6, după două ore și 10 minute de joc. În continuare, sportiva de pe locul 228 WTA va da peste un alt cap de serie, Jasmine Paolini.
UPDATE | Ana Bogdan s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a câștigat ambele seturi ale meciului cu Anastasia Pavlyuchenkova, finalista din 2021, cu același scor, 6-4.
picture

Rezultat URIAȘ! Așa s-a calificat Ana Bogdan în turul 3 la Roland Garros, după o victorie cu

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Bogdan are 5-2 în setul 2 și este la un game de victorie și de calificarea în turul 3 la Roland Garros pentru a doua oară în carieră.
UPDATE | Ana Bogdan se menține în control și conduce cu 3-1 în setul 2 al meciului cu Anastasia Pavlyuchenkova.
UPDATE | Casper Ruud a obținut calificarea în turul 3 la Roland Garros, după ce l-a învins pe Alejandro Davidovich Fokina, în 5 seturi, scor 6-7 (5), 6-1, 3-6, 6-4, 3-6, după 4 ore și 10 minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Karen Khachanov - Jozef Kovalik 6-4, 6-4, 4-6, 3-6, 4-6
Thanasi Kokkinakis - Giulio Zeppieri 1-6, 4-6, 6-3, 7-6 (5), 6-2
Tomas Martin Etcheverry - Arthur Rinderknech 3-6, 6-7 (8), 6-1, 5-0 (francezul s-a retras)
UPDATE | Holger Rune, favoritul nr. 13, s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a trecut în 5 seturi de Flavio Cobolli (locul 52 ATP), cu scorul de 4-6, 3-6, 6-3, 6-3, 6-7 (7), după 3 ore și 57 de minute de joc.
UPDATE | Ana Bogdan a câștigat cu un break primul set al meciului cu favorita nr. 20 de la Roland Garros, scor 6-4.
picture

Ana Bogdan conduce cu 1-0 în meciul cu Pavlyuchenkova! Punctul cu care a închis primul set

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Ana Bogdan conduce cu 5-4 în primul set al meciului cu Anastasia Pavlyuchenkova, care poate fi urmărit în direct exclusiv pe aplicația Max.
UPDATE | Daria Kasatkina, favorita nr. 13 de la Paris, și-a încheiat parcursul la această ediție a competiției în această seară, în turul 2, după ce a cedat în două seturi în fața lui Peyton Stearns, scor 7-5, 6-2. Americanca s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în turul 3 la Roland Garros.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Varvara Gracheva - Bernarda Pera 6-1, 6-3
Hailey Baptiste - Jasmine Paolini 4-6, 6-7 (6)
UPDATE | Lorenzo Musetti s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Gael Monfils, scor 7-5, 6-1, 6-4, după două ore și 11 minute de joc. Italianul, cap de serie nr. 30, va da în 16-imile competiției peste principalul favorit, Novak Djokovic.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Taylor Fritz - Dusan Lajovic 6-3, 3-6, 6-3, 6-4
UPDATE | Ana Bogdan a pierdut trei game-uri la rând, Pavlyuchenkova revenind și reușind să egaleze. Românca servește acum pentru a prelua din nou conducerea.
UPDATE | Favorita nr. 7, Qinwen Zheng, s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, în această seară, după ce a învins-o în două seturi pe Tamara Korpatsch, scor 6-2, 6-2, după o oră și 19 minute de joc.
UPDATE | Ana Bogdan are un start perfect de meci în fața favoritei nr. 20, conducând cu 3-0, după 11 minute de joc.
UPDATE | A început și meciul Anei Bogdan cu Anastasia Pavlyuchenkova. Duelul este transmis tot în exclusivitate pe aplicația Max, cu comentariu în română.
UPDATE | Irina Begu a câștigat și setul 2 al meciului cu Linda Noskova, favorita nr. 27 de la Paris, scor 6-2, și s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, pentru al treilea an consecutiv. Pentru românca de pe locul 127 WTA urmează duelul cu învingătoarea din meciul Varvara Gracheva - Bernarda Pera.
UPDATE | Emma Navarro, favorita nr. 22 de la Paris, s-a calificat în turul 3, în această seară, după ce a învins-o în două seturi pe Sara Errani, scor 6-2, 7-5. Pentru sportiva din SUA urmează duelul cu Madison Keys, cap de serie nr. 14.
UPDATE | Irina Begu a legat 3 game-uri consecutive și conduce cu 3-1 în setul 2 al meciului cu Linda Noskova de la Roland Garros.
UPDATE | Begu a pierdut 3 game-uri consecutive, având 3 mingi de set anulate de Noskova, dar până la urmă a reușit să câștige primul set, scor 6-4, după 44 de minute de joc.
picture

Așa a câștigat Irina Begu primul set al meciului cu Noskova, din turul 2 de la Roland Garros 2024

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Alex De Minaur, cap de serie nr. 11, l-a învins pe Jaume Munar, scor 7-5, 6-1, 6-4, după două ore și 12 minute de joc, și s-a calificat în turul 3 la Roland Garros.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Jan-Lennard Struff - Alexander Bublik 6-2, 6-2, 6-3
Corentin Moutet - Alexander Shevchenko 6-4, 6-2, 0-6, 6-3
Francisco Cerundolo - Filip Misolic 6-2, 7-6 (2), 6-0
Mariano Navone - Tomas Machac 2-6, 1-6, 6-3, 6-1, 1-6
UPDATE | Irina Begu a reușit două break-uri în primul set al meciului cu Noskova și conduce cu 5-2, după 27 de minute de joc.
UPDATE | Irina Begu conduce cu 3-0, după primele 13 minute de joc, în duelul cu favorita nr. 27 de la Roland Garros.
UPDATE | A început meciul dintre Irina Begu și Linda Noskova. Partida este transmisă exclusiv pe aplicația Max, noua noastră casă de streaming, cu comentariu în limba română.
UPDATE | Tommy Paul, favoritul nr. 14, s-a calificat în turul 3, după ce l-a învins pe Fabio Fognini, după doar 91 de minute de joc, cu scorul de 6-1, 6-0, 6-2.
Pe tabloul feminin, Elina Avanesyan a obținut și ea calificarea în turul 3, după ce a trecut de Anna Blinkova, scor 6-3, 6-0, la capătul unui meci de o oră și 18 minute.
UPDATE | S-a oprit ploaia, iar organizatorii au permis reluarea meciurilor. În acest moment, partidele celor două românce din competiție, Irina Begu și Ana Bogdan, au ora de start 21:50. Din cauza decalajelor din program, cele două meciuri vor fi transmise doar pe aplicația Max, noua noastră casă de streaming, cu comentariu în limba română.
UPDATE | Kei Nishikori s-a retras, după ce a pierdut primele două seturi în fața lui Ben Shelton, favorit nr. 15, scor 7-6 (7), 6-4. Americanul a obținut, astfel, calificarea în turul 3, unde va da peste Felix Auger-Aliassime.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Lorenzo Sonego - Zhizhen Zhang 5-7, 6-3, 1-6, 4-6
UPDATE | Meciurile au fost din nou întrerupte din cauza ploii. Acum se mai dispută doar duelul dintre Davidovich Fokina și Ruud, transmis în direct pe Eurosport 2.
UPDATE | Jelena Ostapenko, favorita nr. 9 de la Roland Garros, a fost eliminată din competiție în această seară, după ce a cedat în 3 seturi, în fața Clarei Tauson, scor 6-7 (4), 6-4, 3-6, după două ore și 25 de minute de joc.
UPDATE | Sebastian Ofner (locul 45 ATP) s-a calificat în turul 3 la Paris, după ce l-a învins în 5 seturi pe Sebastian Baez, favoritul nr. 20, scor 3-6, 3-6, 6-4, 7-5, 7-6 (5), după 4 ore și 19 minute de joc.
UPDATE | Madison Keys, cap de serie nr. 14, a eliminat-o din competiție, în această seară, pe Mayar Sherif (locul 53 WTA), impunându-se în două seturi, scor 6-0, 7-6 (7), după o oră și 24 de minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Danielle Collins - Olga Danilovic 7-6 (3), 5-7, 4-6
Elise Mertens - Petra Martic 6-4, 6-3
Cristina Bucsa - Elisabetta Cocciaretto 1-6, 4-6
Jana Fett - Marie Bouzkova 2-6, 2-6
UPDATE | Denis Shapovalov (locul 118 ATP) l-a învins astăzi, în turul 2 de la Roland Garros, pe Frances Tiafoe, cap de serie nr. 25, cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-2, 6-4, după 3 ore și 24 de minute de joc. Canadianul va juca în 16-imi cu Hubert Hurkacz.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Luciano Darderi - Tallon Griekspoor 6-7 (2), 3-6, 3-6
UPDATE | Novak Djokovic a obținut calificarea în turul 3 la Roland Garros, în această seară, după ce a trecut în puțin mai mult de două ore de Roberto Carballes Baena (locul 63 ATP), scor 6-4, 6-1, 6-2.
Pentru liderul mondial, campionul en-titre al turneului, urmează duelul cu învingătorul din partida Gael Monfils - Lorenzo Musetti.
picture

Djokovic, punct superb în fața lui Carballes Baena! Lovitura la care spaniolul nu a avut nicio șansă

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Liudmila Samsonova, favorita nr. 17, și Leylah Fernandez, cap de serie nr. 31, au făcut pasul spre turul 3 la Roland Garros, după ce le-au eliminat din competiție pe Amanda Anisimova, scor 6-2, 6-1, respectiv Xiyu Wang, scor 6-3, 6-4.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Katie Volynets - Marketa Vondrousova 6-0, 1-6, 4-6
Katerina Siniakova - Chloe Paquet 6-3, 6-7 (2), 6-7 (6)
UPDATE | Felix Auger-Aliassime s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce l-a învins în 4 seturi pe Henn Squire (locul 221 ATP), scor 4-6, 6-4, 3-6, 2-6, după două ore și 18 minute de joc. Canadianul, cap de serie nr. 21 la Paris, îl va înfrunta pentru un loc în optimi pe învingătorul din meciul Ben Shelton - Kei Nishikori.
UPDATE | S-au încheiat deja câteva meciuri care au fost reluate în această după-amiază, după întreruperea cauzată de ploaie. Zizou Bergs l-a eliminat pe Maximilian Marterer, scor 3-6, 6-3, 6-1, 6-3, Hubert Hurkacz, favoritul nr. 8, a trecut de Brandon Nakashima, scor 6-7 (2), 6-1, 6-3, 7-6 (5), iar pe tabloul feminin, Xinyu Wang a învins-o pe Viktoriya Tomova, scor 7-5, 5-7, 6-1.
UPDATE | Liderul ATP a avut nevoie de doar 36 de minute pentru a-și adjudeca și setul 2 al duelului cu Carballes Baena, scor 6-1. Djokovic conduce acum cu 2-0 și e la un set distanță de calificarea în turul 3.
UPDATE | S-au reluat partidele de pe terenurile descoperite de la Paris. Meciul Irinei Begu a fost programat de la ora 19:45, iar cel al Anei Bogdan apare acum în program de la ora 21:00.
UPDATE | Djokovic a câștigat primul set al meciului cu Roberto Carballes Baena, scor 6-4, după 50 de minute de joc. Partida este transmisă acum pe Eurosport 1 și în aplicația Max.
UPDATE | Alexander Zverev s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce l-a învins în minimum de seturi pe David Goffin, scor 7-6 (4), 6-2, 6-2, după două ore și 25 de minute de joc.

UPDATE | Toate meciurile de dublu de la Roland Garros au fost amânate pentru azi. Nu se vor relua meciurile de pe terenurile descoperite mai devreme de 17.45, ora României.
UPDATE | Elina Svitolina s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros după ce a eliminat-o în minimum de seturi pe favorita gazdelor, Diane Parry (63 WTA) cu scorul de 6-4, 7-6 (3), după o oră și 54 de minute de joc. Ucraineanca de pe locul 19 WTA, favorita numărul 15 la Paris, o va întâlni în continuare pe învingătoarea dintre Pavlyuchenkova și Bogdan.
UPDATE | Paula Badosa a obținut pentru prima dată din 2022 calificarea în turul al treilea la Roland Garros, revenind de la 0-1 la seturi cu Yulia Putintseva (39 WTA). Sportiva din Spania a trecut de kazahă cu scorul de 4-6, 6-1, 7-5, după două ore și 4 minute de joc. În continuare, iberica se va duela cu Sabalenka la Paris pentru un loc în optimile de finală.
UPDATE | Grigor Dimitrov (10 ATP) nu i-a dat nicio șansă maghiarului Fabin Marozsan (43 ATP), pe care l-a învins cu 6-0, 6-3, 6-4, în numai o oră și 40 de minute de joc. Bulgarul are șanse reale de a ajunge pentru a 3-a oară în carieră în faza optimilor de la Paris, deoarece va fi vaforit în partida din turul 3 contra învingătorului din disputa Maximilian Marterer - Zizou Bergs.
UPDATE | Donna Vekic (40 WTA) a produs o mică surpriză, învingând-o în două seturi pe Marta Kostyuk (20 WTA), scor 7-5, 6-4, în aproape două ore de joc. Croata a mers la Paris având o singură victorie pe zgură în acest an, în timp ce ucraineanca făcuse finală la Stuttgart. Vekic este la un meci distanță de a-și egala cea mai bună performanță a carierei la Roland Garros, optimea de finală atinsă în 2019. Pentru asta, va trebui să treacă în turul 3 de învingătoarea duelului Danielle Collins - Olga Danilovic.
UPDATE | Elena Rybakina (4 WTA) și-a respectat statutul de favorită și s-a calificat fără probleme în turul 3. A 4-a jucătoare a lumii a dispus în doar o oră și 8 minute de olandeza Arantxa Rus (50 WTA), scor 6-3, 6-4. Kazaha a fost condusă cu break în setul secund (3-4), dar și-a ridicat nivelul și a închis meciul la timp. Pentru un loc în optimi, Rybakina va juca împotriva învingătoarei din partida Elise Mertens - Petra Martic.
UPDATE | S-au terminat câteva partide și pe tabloul masculin. Sebastian Korda (28 ATP) a avut ceva emoții cu sud-coreeanul Soonwoo Kwon (494 ATP), dar s-a impus în 4 seturi, scor 6-4, 6-4, 1-6, 6-3, după două ore și 33 de minute de joc. În runda următoare, Korda se va duela cu Carlos Alcaraz, calificat încă de ieri în turul 3.
UPDATE | Dayana Yastremska (32 WTA) a învins-o pe chinezoaica Yafan Wang (68 WTA) într-unul dintre cele mai scurte meciuri de la această ediție de Roland Garros. Ucraineanca a avut nevoie de numai 58 de minute pentru a obține a 2-a sa victorie a carierei la Roland Garros. Până în acest an, semifinalista de la Australian Open a pierdut de 4 ori în primul tur la French Open, dar acum se pregătește deja de turul 3, unde o așteaptă Cori Gauff.
UPDATE | Anastasia Potapova (41 WTA) a avut nevoie de numai o oră și 5 minute pentru a trece de Viktorija Golubic (76 WTA). Rusoaica este pentru al 2-la an la rând în turul 3 la Roland Garros, ceea ce reprezintă deocamdată cea mai bună performanță a sa la Grand Slam-ul parizian. În runda următoare, Potapova se va duela cu învingătoarea partidei Xinyu Wang Viktoriya Tomova.
UPDATE | Aryna Sabalenka s-a calificat la pas în turul al 3-lea, după ce a învins-o cu 6-2, 6-2 pe Moyuka Uchijima (83 WTA), în numai o oră și 4 minute de joc. Pentru un loc în optimi, a 2-a jucătoare a lumii se va duela cu Paula Badosa sau Yulia Putintseva.
Odată cu succesul de azi, Sabalenka a ajuns la 9 victorii din 9 meciuri în turneele de Grand Slam în acest an, ea cucerind în ianuarie trofeul de la Australian Open.
UPDATE | Vremea bună la Paris a durat doar o oră de la începutul partidelor de astăzi, iar acum a început din nou să plouă. Toate meciurile de pe terenurile neacoperite sunt întrerupte. Momentan se joacă doar pe Philippe Chatrier, acolo unde Aryna Sabalenka dă piept cu nipona Moyuka Uchijima. În curând, pe Suzanne-Lenglen va începe partida dintre Arantxa Rus și Elena Rybakina.
UPDATE | Daniil Medvedev s-a calificat în turul 3, după ce a profitat de abandonul lui Miomir Kecmanovic. Rusul conducea cu 6-1, 5-0 când adversarul a decis că nu mai poate continua partida din cauza unei accidentări. Pentru un loc în optimi, al 5-lea favorit al competiției se va duela cu învingătorul disputei Mariano Navone - Thomas Machac.
UPDATE | A început ziua cu numărul 5 de la Roland Garros. Vremea i-a afectat serios pe jucători miercuri, astfel că extrem de multe meciuri au fost fie amânate, fie întrerupte. În concluzie, în startul acestei zile urmează să se dispute nu mai puțin de 15 partide în același timp în complexul de la Paris.
Pe Suzanne-Lenglen a început partida dintre favoritul cu numărul 5 al turneului, Daniil Medvedev și Miomir Kecmanovic (57 ATP), care poate fi urmărită pe Eurosport 2.
În aplicația Max pot fi urmărite restul meciurilor de la Paris. Jucători precum Hubert Hurkacz, Grigor Dimitrov, Paula Badosa sau Marta Kostyuk joacă acum pe terenurile din capitala Franței.
Știrea inițială
Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, a început duminică, dar vremea nu a fost deloc de partea organizatorilor. La Paris a plouat mult, cel puțin în prima parte a zilelor, iar multe dintre meciurile programate pe terenurile descoperite au suferit amânări și de peste 5 ore. Până la urmă, primele 3 zile s-au încheiat cu bine, dar miercuri a fost un haos complet la Paris. Chiar dacă partidele au început bine, ploaia a oprit foarte repede confruntările, iar pe seară organizatorii au anunțat că toate partidele din exterior se amână pentru ziua de joi, singurele meciuri care s-au mai putut juca fiind cele de pe arenele acoperite.
Casa Pariurilor

Casa Pariurilor

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor
Miercuri nu a fost programată nicio româncă, așa că dacă vremea va fi bună le vom vedea la treabă pe Ana Bogdan și Irina Begu în cursul zilei de joi.
Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) a întrecut-o luni pe franţuzoaica Elsa Jacquemot (21 ani, 149 WTA), beneficiara unui wild card, cu 6-1, 6-3, după o oră şi 10 minute. Românca a reuşit 26 de winners (doar 15 pentru adversară) și visează să își egaleze cea mai bună performanță de la Roland Garros (tur 3 în 2021, când pierdea greu la Paula Badosa, scor 6-2, 6-7, 4-6).
Bogdan o va înfrunta pe rusoaica Anastasia Pavlyucenkova, victorioasă în primul tur în faţa maghiarei Panna Udvardy, cu 6-3, 6-4. Rusoaica (32 ani, 22 WTA), finalistă la Roland Garros în 2021, a câştigat toate cele trei confruntări cu Ana Bogdan, fără ca românca să ia mai mult de două gameuri pe set.
Partida Anei Bogdan este a treia a zilei de joi de pe terenul 11 de la Paris, după confruntările Shapovalov - Tiafoe și Navano - Machac. Primul meci este programat la ora 12:00, ora României, dacă ploaia se va opri.
Pe teren joi va intra și Irina Begu, care are, de asemenea, o misiune foarte grea pentru accederea în turul al treilea.
Begu (33 ani, 127 WTA) a învins-o pe argentinianca Julia Riera (21 ani, 115 WTA), venită din calificări, cu 6-2, 6-2, în 69 de minute. Begu nu şi-a pierdut serviciul în acest meci, în care a fost superioară la winners (18-9).
În turul al doilea, Begu o va înfrunta pe cehoaica Linda Noskova (19 ani, 29 WTA), care a trecut de britanica Harriet Dart cu 7-6 (7/3), 6-4. Noskova a învins-o pe Begu cu 7-6 (9/7), 6-1 în primul tur la Indian Wells, anul trecut și și-a făcut un renume în circuit din faptul că a devenit o "nucă tare" pentru liderul mondial, Iga Swiatek. Nu doar că a eliminat-o pe poloneză de la Australian Open, dar i-a oferit o replică impresionantă acesteia și la Miami (6-7, 6-4, 6-4 pentru liderul mondial).
Meciul dintre Begu și Noskova este al treilea al zilei de joi pe terenul 12, după partidele Vekic - Kostyuk și Sonego - Zhang, ultima întreruptă miercuri în primul set, la scorul 4-3.
Dacă vremea va fi bună, joi vor reveni pe teren, printre alții, Ruud, Dimitrov, Vondrousova (al cărei meci a fost oprit miercuri), Rune, Azarenka și Andreescu.
Pe primele două terenuri se va juca sigur, așa că joi se vor întoarce pentru turul al doilea și Sabalenka, Djokovic (în sesiunea de zi) sau Rybakina.

PROGRAMUL ZILEI A CINCEA DE LA ROLAND GARROS

Philippe Chatrier (ora 13:00)
  • Uchijima - Sabalenka
  • Svitolina - Parry
  • Djokovic - Baena
  • Monfils - Musetti (nu mai devreme de ora 21:15)
Suzanne-Lenglen (ora 12:00)
  • Kecmanovic - Medvedev
  • Rus - Rybakina
  • Zverev - Goffin
  • Keys - Sherif
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo