Țara cu cel mai puternic tenis din lume pe zgură, doar 2 jucători în turul 3 la Roland Garros.Contraperformanță istorică

Spania, țara cu cel mai puternic tenis pe zgură din lume de-a lungul timpului, are doar doi reprezentanți în turul secund la Roland Garros. Din 1984 nu s-a mai întâmplat ca ibericii să aibă un turneu atât de slab pe zgura pariziană.

Carlos Alcaraz à Roland-Garros 2024

Credit imagine: Getty Images


Tenisul spaniol e la pământ, lucru care se poate observa și în clasamentele ATP și WTA. Cu excepția lui Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial), niciun alt reprezentant al acestei țări nu se află înprimii 30 în cele două clasamente (Davidovich Fokina e al doilea cel mai bine clasat spaniol, pe 32, în timp ce la feminin nu există vreo sportivă în top 50).
Acest declin evident se traduce într-o contraperformanță istorică pentru țara cu 20 de titluri la masculin în era open, la French Open (Suedia e pe doi, cu 9 trofee la Roland Garros). Și la feminin, ibericii au stat excelent de-a lungul timpului, Arantxa Sanchez Vicario (3 titluri) fiind un model pentru sportive precum Conchita Martinez, Garbine Muguruza sau Carla Suarez Navarro.
Doar că acum, Spania e într-o situație teribilă, doar Carlos Alcaraz și Paula Badosa fiind calificați în turul 3 la French Open. O contraperformanță similară nu s-a mai întâmplat din 1983, când Jose Higueras și Fernando Luna erau singurii supraviețuitori în turul al treilea. Din 1984 până în 2023, au fost întotdeauna mai mult de doi jucători spanioli în turul al treilea la Roland Garros, ajungându-se inclusiv la situația în care 3 iberici sunt calificați în semifinalele competiției: în 1988 Felix Mantilla, Carlos Moya și Alex Corretja erau în careul de ași, pentru ca în 2002 Albert Costa, Alex Corretja și Juan Carlos Ferrero să fie printre semifinaliști. De fiecare dată ultimul act s-a disputat între doi spanioli, ca și în 2013, când Nadal și Ferrer au jucat cu trofeul pe masă.
Șansele ca ibericii să rămână cu un singur jucător după turul 3 sunt maxime, în contextul în care Badosa o întâlnește azi pe Aryna Sabalenka, campioana de la Australian Open și numărul doi mondial. Nici Alcaraz nu are o misiune ușoară pentru a ajunge în fazele finale ale turneului, cel mai tânăr număr unu din istorie având în față posibile dueluri cu Tsitsipas sau Rublev în sferturi, respectiv cu Sinner, în semifinale.

28 de capi de serie eliminați, în primele două tururi la Roland Garros

Dacă primul tur nu a adus surprize enorme, în runda secundă am asistat la o mulțime de rezultate mai puțin scontate, chiar dacă - excepție Collins (aflată în mare formă) - nu au existat eliminări care să șocheze.
Totuși, nu mai puțin de 28 de favoriți au părăsit deja competiția, tabloul feminin fiind văduvit de înfrângerile a 17 dintre jucătoarele care plecau având statutul de "cap de serie".
Capi de serie care nu au ajuns în turul 3 de la Roland Garros 2024
Feminin
Veronika Kudermetova (29)
Barbora Krejcikova (24)
Ekaterina Alexandrova (16)
Danielle Collins (11)
Marta Kostyuk (18)
Katerina Siniakova (32)
Beatriz Haddad-Maia (13)
Jelena Ostapenko (9)
Caroline García (21)
Sorana Cirstea (28)
Anna Kalinskaya (23)
Anastasia Pavlyuchenkova (20)
Maria Sakkari (6)
Linda Noskova (27)
Victoria Azarenka (19)
Daria Kasatkina (10)
Katie Boulter (26)
Masculin
Adrian Mannarino (22)
Karen Khachanov (18)
Alexander Bublik (19)
Mariano Navone (31)
Arthur Fils (29)
Ugo Humbert (17)
Frances Tiafoe (25)
Alejandro Tabilo (24)
Nicolás Jarry (16)
Sebastian Baez (20)
Cameron Norrie (32)
De menționat și faptul că, pentru prima oară în era open, au existat mai mult de 20 de partide de 5 seturi în ani consecutivi la Australian Open și Roland Garros, în primele două tururi.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo