Eurosport
Zverev, discurs plin de optimism după eșecul din finala Roland Garros: "Într-o zi vom putea ține trofeul în brațe"
De
Publicat 09/06/2024 la 20:09 GMT+3
Alexander Zverev a fost învins de Carlos Alcaraz în marea finală de la Roland Garros, la capătul unui duel decis în cinci seturi. La ceremonia de premiere, neamțul a ținut să îl felicite pe iberic și pe echipa sa, după care s-a declarat optimist cu privire la viitorul său pe zgura pariziană.
Un copil FENOMEN! Carlos Alcaraz, al treilea titlu de Grand Slam din carieră, la doar 21 de ani
Sursa video: Eurosport
Alexander Zverev a pierdut o nouă finală de Grand Slam, după ce a cedat duminică în fața lui Carlos Alcaraz în ultimul act de la Roland Garros. Ibericul s-a impus într-un meci-maraton care a durat 4 ore și 20 de minute și care a fost decis în cinci seturi, scor 6-3, 2-6, 6-7, 6-1, 6-2.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/05/24/3974668.png)
Banner Betano - Roland Garros 2024
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Pentru Carlitos, a fost primul titlu pe zgura pariziană și cel de-al treilea per total din carieră, la doar 21 de ani. De cealaltă parte, Zverev a pierdut a doua finală de Grand Slam, după ce a mai fost învins și în 2020 la US Open, de către Dominic Thiem.
Ceea ce este interesant este că în ambele dueluri, neamțul a condus și a fost la un set de a câștiga marele trofeu. La Flushing Meadows, Zverev a condus cu 2-0, însă nu a putut tranșa partida cu Thiem, iar la Paris, numărul 4 mondial a condus cu 2-1, dar din nou, a cedat ulterior în fața lui Alcaraz imbatabil.
Citește și:
Zverev, discurs echilibrat după eșecul din finala Roland Garros
La ceremonia de premiere de la Paris, Zverev a ținut să mulțumească echipei sale, directoarei turneului, Aurelie Mauresmo, dar și publicului de la Paris. Evident, "Sascha" l-a felicitat și pe Alcaraz, dar și pe întreaga echipă a lui, fără să ezite să facă și o glumă în ciuda eșecului dureros.
Nu în ultimul rând, Zverev și-a arătat optimismul, fiind convins că va reuși cândva să ridice Cupa Muschetarilor deasupra capului.
"În primul rând, felicitări lui Carlos, al treilea Grand Slam la 21 de ani, e incredibil. Ai câștigat trei slam-uri diferite, e deja o carieră fantastică, vei fi în 'Hall of Fame' și ai obținut atât de multe trofee la doar 21 de ani. Ești un jucător fantastic.Felicitări și echipei tale, ați fost prea buni astăzi. Vă cunosc de mulți ani, mă bucur pentru voi, nu neapărat astăzi, dar în general mă bucur pentru voi.
Mulțumesc și echipei mele, nu doar pentru aceste două săptămâni, ci pentru lunga călătorie pe care am parcurs-o împreună de când m-am accidentat pe această arenă. Am fost aproape, nu suficient de aproape, dar cu siguranță într-o zi vom putea ține trofeul în brațe.
Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care fac turneul posibil în fiecare an, Amelie (n.r. Mauresmo), mai ales ție. Ești unul dintre cei mai buni directori de turneu pe care îi avem. Întotdeauna e o plăcere să evoluez aici. Știu că e greu, știu că ne plângem foarte mult, dar știm în același timp că faci totul ca lucrurile să meargă bine, așa că îți mulțumim pentru ceea ce reușești.
Spectatorilor, vă mulțumesc mult pentru tot ceea ce ați făcut în ultimele două săptămâni. Atmosfera a fost fantastică, sprijinul pe care l-am primit de la voi. Mă voi întoarce la anul", a declarat tenismenul neamț la ceremonia de premiere.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo