Andre Agassi, gafă monumentală înainte de a face un pariu îndrăzneț pentru finala Roland Garros! Ce a omis legendarul american
Publicat 06/06/2026 la 09:49 GMT+3
Alexander Zverev - Flavio Cobolli va fi marea finală de la Roland Garros 2026, iar Andre Agassi a făcut un pariu îndrăzneț, spunând că italianul are o șansă mare de a cuceri trofeul. Americanul a argumentat prin faptul că Flavio l-a învins pe Sasha în ultimul duel direct pe zgură, la Munchen, dar a omis faptul că cei doi s-au întâlnit apoi și la Madrid, unde germanul s-a impus clar.
Jakub Mensik - Alexander Zverev - Roland-Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Alexander Zverev și Flavio Cobolli se vor înfrunta duminică în marea finală de la Roland Garros 2026. Italianul a avansa în prima lui finală de Grand Slam fără să joace, pentru că Matteo Arnaldi s-a retras cu puțin timp înainte de startul semifinalei, din cauza unor probleme de sănătate.
Astfel, Cobolli va ajunge mult mai odihnit la ora meciului cu trofeul pe masă, dar chiar și așa neamțul e văzut de majoritatea experților mare favorit. Totuși, există și opinii contrare, iar una dintre ele îi aparține legendarului Andre Agassi.
Andre Agassi a omis un aspect crucial când a prefațat finala Roland Garros dintre Zverev și Cobolli
Americanul pariază pe italian pentru finală, spunând că acesta are calitățile necesare pentru a-i pune probleme lui Zverev. Principalul argument al lui Agassi a fost că Sasha a pierdut ultimul duel direct cu Cobolli pe zgură, iar acest lucru ar putea să-i scadă încrederea.
"Dacă există ceva care poate semăna îndoieli în mintea cuiva, este faptul că ai pierdut în fața acelei persoane ultima dată când ai jucat pe aceeași suprafață. Este adevărat că la Munchen (n.r. italianul a câștigat 6-3, 6-3 în semifinalele contra lui Zverev) suprafața este puțin mai rapidă; va fi puțin mai dificil să-l învingi pe Sascha în condiții mai lente și mai grele cum sunt la Roland Garros, dar, evident, Cobolli are puterea să o facă. Cred că are șansa de a face din acest meci o finală memorabilă. Cu siguranță îl va face pe Zverev să simtă că trebuie muncească și să merite victoria. Cobolli va evolua cu o convingere totală", a spus Agassi, citat de puntodebreak.com.
Discursul lui Agassi s-a viralizat repede în toată presa internațională, dar puțini au observat că americanul a comis o gafă monumentală. E adevărat că Zverev a fost învins de Cobolli la turneul de casă de la Munchen, dar nu aceea a fost ultima confruntare directă dintre cei doi. La 12 zile distanță, ei s-au întâlnit în sferturile de finală de la Madrid, iar acolo germanul s-a impus fără drept de apel, scor 6-1, 6-4. Poate că Agassi l-ar fi creditat oricum cu șanse mari pe Cobolli și dacă nu ar fi omis duelul de la Caja Magica, dar cert este că eroarea sa de judecată a existat.
În afara celor două meciuri din acest sezon, Zverev și Cobolli au mai fost adversari în alte două rânduri, în 2025, iar Zverev a câștigat ușor de fiecare dată. Prima dată s-au întâlnit chiar la Roland Garros, în turul 3, (6-2, 7-6, 6-1) și a doua oară pe iarba de la Halle, în sferturi (6-2, 7-6).
Alexander Zverev va juca pentru a 4-a oară în finala unui Grand Slam, a doua oară la Paris (în 2024 a pierdut în ultimul act contra lui Carlos Alcaraz, după ce a avut 2-1 la seturi). Pentru Cobolli e o premieră să joace cu trofeul pe masă la un turneu major. De altfel, italianul va juca abia a 6-a finală ATP a carierei (are 3 titluri, la București și Hanburg în 2025 și la Acapulco în 2026). Zverev are un palmares mult mai bogat, el având la activ 42 de finale, dintre care a câștigat 24, inclusiv cea olimpică de la Tokyo, 7 la turnee ATP 1000 și două la Turneul Campionilor.
Finala Roland Garros dintre Alexander Zverev și Flavio Cobolli va avea loc duminică, la o oră care va fi anunțată ulterior de către organizatori. Până atunci, azi vom afla numele campioanei de la feminin, după finala dintre Maja Chwalinska și Mirra Andreeva, care va începe la ora 16:00.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
1
6
4
77
1
6
4
6
65
6
Promo
Promo