Flavio Cobolli, fair-play după finala pierdută cu Zverev la Roland Garros: "Dacă cineva m-ar fi întrebat..." Cum a glumit cu germanul
Flavio Cobolli a disputat duminică prima finală de Grand Slam din carieră. Deși s-a luptat eroic, italianul a cedat în cinci seturi în fața lui Alexander Zverev. La final, italianul a avut un discurs fair-play, felicitându-l sincer pe german pentru performanța de a câștiga în premieră un titlu major.
Așa a câștigat Zverev primul titlu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros
Sursa video: Eurosport
Alexander Zverev, al treilea jucător al lumii și al doilea favorit de pe tabloul principal, a cucerit duminică primul turneu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros, după ce l-a învins pe Flavio Cobolli (14 ATP) în cinci seturi, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, (5) 6-7, 6-1 la capătul unui meci care a durat patru ore și 19 minute de joc.
La ceremonia de premiere, Flavio Cobolli a avut un discurs superb și l-a felicitat pe adversarul său pentru fantastica performanță. Italianul s-a declarat emoționat în fața compatriotului Adriano Panatta, de la a cărui victorie la Roland Garros au trecut cinci decenii.
Flavio Cobolli, discurs superb la Roland Garros, după finala pierdută cu Zverev
"Nu este ușor pentru mine să vorbesc acum, dar vreau să încep cu tine, Ale. Dacă cineva m-ar întreba cine merita acest titlu cel mai mult, aș fi spus întotdeauna că tu. A fost o onoare să împart cu tine terenul azi. Sunt fericit pentru tine, dar sunt trist de asemenea pentru că am fost aproape și am simțit acest lucru. Acum că ți-ai atins visul, te rog să mă lași data viitoare să câștig. Vreau să mulțumesc în continuare Federației Franceze, directorul turneului, pentru că ați făcut posibil acest turneu.
E una dintre cele mai bune săptămâni din viața mea. Pentru mine, acesta este cel mai bun turneu de Grand Slam. Am simțit un pic de presiune de partea mea fiindcă e dificil să joc în fața ta, Adriano Panatta, și felicitări pentru tot ceea ce ai făcut în toată cariera ta. Nu te-am văzut jucând aici pentru că nu eram încă născut, dar a fost o onoare să joc în fața ta.
Vreau să mulțumesc tuturor celor în albastru, care au fost în spatele meu. Nu mă pot uita la voi acum pentru că voi începe să plâng. Vreau să vă rog ceva, un singur lucru. A fost o săptămână incredibilă, așa că vreau să văd doar zâmbete din partea voastră. Vă mulțumesc că sunteți cu mine, e un privilegiu să vă văd acolo pe toți.
Aș vrea să termin cu mine. Am început să joc tenis când eram mic și nu mă așteptam la un asemenea rezultat. Acum că sunt aici, vreau să fac posibil ceva special, pentru că pentru mine nu s-a terminat. Este de abia începutul. Încă sunt tânăr, vreau să mă bucur de fiecare moment pe care-l petrec pe teren, cu zâmbetul meu. Nu știu ce să mai spun, dar faceți zgomot pentru Sascha", a transmis Flavio Cobolli la ceremonia de premiere.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
1
6
4
77
1
6
4
6
65
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)