Mensik luptă la Roland Garros și pentru fratele mai mare, care e într-o situație specială: "Nu înțelege pe deplin ce fac"
Publicat 05/06/2026 la 15:36 GMT+3
Jakub Mensik, cel mai tânăr dintre cei 4 semifinaliști de la Roland Garros 2026, are o poveste de viață impresionantă. ATP a realizat un reportaj cu el, în timpul French Open, în care cehul a dezvăluit detalii despre relația specială pe care o are cu fratele mai mare, Lukas, care suferă de o tulburare din spectrul autist.
Jakub Mensik - Joao Fonseca - Roland-Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Are 20 de ani, este campion de Masters 1000, a ajuns pe locul 12 în clasamentul mondial și, totuși, Jakub Mensik nu a fost în lumina reflectoarelor precum alte vedete din ATP. Asta pentru că e un tânăr modest, care nu generează aceeași atenție media și entuziasm ca alți jucători din generația sa. Stilul său de joc și atitudinea pe teren nu sunt la fel de ostentative sau teatrale ca ale altora, dar valoarea e certă și nu puțini îl văd posibil viitor număr unu mondial în viitor.
Ceea ce face la Roland Garros - unde azi va juca în prima semifinală, contra lui Zverev - confirmă că tânărul pe care Djokovic l-a luat sub "aripa sa protectoare" este o stea în ascensiune.
Cehul are și o viață personală care merită explorată, iar ATP, într-un interviu realizat pe perioada French Open, ne prezintă "omul Mensik". Cel care a fost mereu alături de fratele său mai mare, Lukas, care suferă de o tulburare din spectrul autist. Între cei doi s-a creat o relație specială, de-a lungul timpului, astfel că Jakub profită de orice pauză între turnee pentru a reveni în orașul în care s-a născut, Prostejov.
"Îmi trăiesc visul de a fi un jucător de tenis de elită, dar asta înseamnă că nu pot petrece prea mult timp cu fratele meu, ceea ce de multe ori mă consumă. De îndată ce am ocazia să mă întorc acasă, chiar dacă este doar pentru o zi sau două, o fac pentru că îmi place să fiu cu el", a spus jucătorul ceh, care tratează situația fratelui său cu calm.
"E cu trei ani mai mare decât mine, ne-am jucat mereu împreună și, într-un fel, nu mi s-a părut niciodată personalitatea lui ciudată. Când mă uit la alți frați, e adevărat că suntem oarecum diferiți. Dar prețuiesc mai mult decât orice dragostea pe care o avem unul pentru celălalt și pe care o arătăm de fiecare dată când putem fi împreună. Bucuria pe care o simțim când suntem împreună este incredibilă", recunoaște Mensik.
Fratele lui Mensik îl susține pe Jakub necondiționat, deși nu înțelege pe deplin ce face
Tenismenul e foarte implicat în a-i ajuta pe cei care se confruntă cu probleme similare cu fratele său, dovadă în acest sens este că, în urmă cu mai puțin de doi ani, s-a implicat activ într-un proiect la școala specială la care merge fratele său. Experiența a fost unică și revelatoare din multe puncte de vedere.
"A fost foarte inspirațional pentru mine. Am petrecut ore alături de oameni similari cu fratele meu și am fost profund mișcat. Am putut discuta cu educatorii și profesorii și mi-am dat seama cât de mult muncesc pentru a-i ajuta pe copii să își atingă obiectivele. Oricine este martor la astfel de lucruri înțelege adevăratele valori care trebuie insuflate și cum ar trebui trăită viața", afirmă cehul.
Când a fost întrebat dacă fratele său este conștient de succesul său ca jucător profesionist de tenis, Jakub Mensik a fost clar în această privință.
"Cred că este puțin probabil să înțeleagă pe deplin ce fac și impactul pe care tenisul îl poate avea asupra societății. Nu înțelege pe deplin de ce sunt faimos; nu este ușor să îi explici situația. Dar părinții mei îmi spun că, ori de câte ori se uită la meciurile mele la televizor, el mă susține foarte mult, ceea ce este minunat", a comentat jucătorul de tenis ceh, care își propune să realizeze o performanță istorică la Roland Garros 2026.
Prezent în premieră într-o semifinală de Grand Slam, Mensik va da piept azi cu marele favorit al turneului, după eliminarea lui Sinner, Alexander Zverev. Cehul și neamțul s-au întâlnit până acum o singură dată, chiar anul acesta, la Madrid, Jakub "întinzându-l" pe Sascha până în decisiv (6-4, 6-7, 6-3 pentru neamț). Duelul dintre ei de la Roland Garros va fi în direct pe Eurosport 1 și HBO Max, de la ora 15:30, pentru ca a doua semifinală de la French Open, Matteo Arnaldi - Fabio Cobolli, să se dispute în nocturnă (ora 20:00).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo