Novak Djokovic, imaginile momentului la Roland Garros! Sârbul a fost primit ca un erou la Paris și a efectuat deja primul antrenament, cu Zverev

Novak Djokovic a revenit la Roland Garros și a fost primit ca un adevărat campion pe arena Philippe-Chatrier. Sârbul a efectuat primul antrenament la Paris alături de Alexander Zverev, iar reacția spectaculoasă a publicului francez a făcut deja înconjurul rețelelor sociale.

Roland Garros 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a revenit la Roland Garros și a oferit deja unul dintre momentele speciale ale debutului ediției din 2026. Cel mai longeviv lider mondial din istorie a pășit marți pe arena Philippe-Chatrier pentru primul său antrenament oficial la Paris, iar reacția publicului francez a fost impresionantă.
Sârbul, deținător a 24 de titluri de Grand Slam, a ales să ajungă mai devreme în capitala Franței pentru a pregăti în cele mai bune condiții turneul de la Roland Garros, programat în perioada 24 mai - 7 iunie.
Decizia vine după un sezon de zgură extrem de scurt pentru Djokovic, care nu a mai participat la niciun turneu după eliminarea surprinzătoare din primul tur de la Masters-ul 1000 de la Roma, singurul său meci oficial pe această suprafață în 2026.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, primit ca un erou la Roland Garros, la primul antrenament de la Paris

La primul contact cu arena centrală de la Paris, Djokovic a fost întâmpinat cu aplauze și ovații puternice de spectatorii prezenți în tribune. Imaginile surprinse pe Philippe-Chatrier au arătat clar că fostul lider ATP rămâne unul dintre marii favoriți ai publicului francez.
"Novak Djokovic sosește pentru antrenament pe terenul Philippe-Chatrier de la Roland Garros. Un vuiet uriaș din partea publicului. E triplu campion aici. Țintește un istoric al 25-lea titlu de Grand Slam", au transmis organizatorii francezi.
Pentru sesiunea de pregătire, Djokovic l-a avut alături pe Alexander Zverev, al treilea cel mai bun tenismen din lume în prezent. Cei doi au schimbat mingi timp de mai multe minute pe arena centrală, sub privirile fanilor care au umplut tribunele încă din primele zile dedicate antrenamentelor, dar și pentru partidele din calificări.
Atmosfera creată la primul antrenament al lui Djokovic confirmă faptul că sârbul va fi unul dintre cei mai susținuți jucători ai turneului, mai ales în contextul în care încearcă să cucerească al 25-lea trofeu de Grand Slam din carieră, performanță care ar reprezenta un nou record absolut în tenisul mondial, dar și pentru că Alcaraz va lipsi de la ediția din acest an.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo