S-a calificat în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam și visează la trofeu! "Am șanse"

Jakub Mensik s-a calificat în premieră într-o semifinală de Grand Slam, după ce l-a învins pe Joao Fonseca în sferturile de la Roland Garros. Cehul, care a bătut și un record la French Open, visează acum la primul titlu major din cariera sa și crede că are șanse bune de a cuceri trofeul.

Jakub Mensik - Joao Fonseca - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Jakub Mensik l-a învins pe Joao Fonseca, scor 6-4, 6-3, 7-6 (3) și s-a calificat în semifinale la Roland Garros. La nici 21 de ani, el devine cel mai tânăr jucător din Cehia care ajunge în "careul de ași" la un Grand Slam. Precedentul record era deținut de Ivan Lendl (21 de ani și 79 de zile) încă din 1981.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Grație calificării în semifinale la nici 21 de ani, Jakub Mensik devine cel mai tânăr jucător ceh care ajunge în "careul de ași" la un turneu de Grand Slam și urmează să îl întâlnească pe Alexander Zverev.
Neamțul, care e al doilea favorit al turneului, a trecut în sferturi de Rafa Jodar, scor 7-6, 6-1, 6-3.

Roland Garros: Jakub Mensik visează la primul titlu de Grand Slam din cariera sa

Mensik a fost extrem de încântat de calificarea în semifinale, iar acum visează cu ochii deschiși la primul trofeu de Grand Slam din cariera sa.
"Acestea sunt momentele care dau sens tuturor eforturilor. Pentru astfel de experiențe te antrenezi în fiecare zi și faci toate sacrificiile pe care le cere acest sport.
Sunt extrem de recunoscător pentru oportunitatea de a fi aici și de a putea juca la nivelul pe care îl arăt acum. Mă simt sănătos, concentrat și într-o formă foarte bună.
Când ajungi în semifinalele unui Grand Slam, mai rămân doar patru jucători în competiție. În acest punct, diferențele dintre noi sunt foarte mici și oricine poate învinge pe oricine.
Nu spun că sunt favorit, însă cred că am șanse. Nu consider că parcursul meu trebuie să se oprească neapărat în semifinale. Am încredere în posibilitățile mele și sunt nerăbdător să joc următorul meci.
Desigur, câștigarea unui Grand Slam a fost întotdeauna visul meu. Chiar dacă acum pare mai aproape, realitatea este că încă este foarte departe. Sunt fericit că am ajuns în semifinale, dar mai este mult de muncă până la final", a declarart Mensik, conform Punto de Break.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo