În competiția masculină a existat un mare favorit la trofeu: Rafael Nadal. Spaniolul a arătat o formă monstruoasă înainte de Openul Franței, impunându-se la Monte Carlo, Barcelona și Roma. Doar la Madrid nu a reușit să ridice trofeul. Cu o așa formă, Rafa era omul de bătut la Paris, un turneu pe care îl câștigase de 10 ori, un adevărat record în istoria tenisului.
Ibericul născut la Mallorca nu a avut probleme în primele patru tururi, atunci când în doar două seturi a ajuns la tiebreak – cu Simone Bolleli (în primul tur) și Maximilian Marterer (în optimi). Apoi, în sferturi și semifinale, Nadal s-a înfruntat cu doi dintre cei mai buni sudamericani din tenis: argentinienii Diego Schwartzman și Juan Martin Del Potro. Spaniolul a pierdut primul set din sferturi cu Schwartzman, 4-6, dar s-a revanșat în următoarele trei, pe care și le-a adjudecat cu 6-3, 6-2 și 6-2. La prima vedere partida cu Del Potro din semifinale se anunța un meci de cinci stele, dar Rafa nu i-a dat nicio șansă adversarului său, calificându-se în finala cu doar un set pierdut.
Pe partea inferioară a tabloului se regăseau Dominik Thiem, Novak Djokovic sau Alexander Zverev. Însă surpriza plăcută a turneului s-a dovedit a fi italianul Marco Cecchinato. După ce a trecut în primul tur cu greu de reprezentantul României, Marius Copil, Cecchinato i-a învins pe Marco Trungelliti, Pablo Carreno Busta și David Goffin. Răsplata? Un meci în sferturi cu Djokovic - și nu s-a dat deloc bătut deși a avut de înfruntat unul din cei mai mari tenismeni din toate timpurile. Cu un joc curajos, Cecchinato l-a învins și pe sârb în patru seturi, reușind calificarea în prima sa semifinală de Mare Șlem din carieră.
Australian Open
Naomi Osaka, reacție savuroasă după ce ratează un smash la Australian Open 2022
ACUM 20 MINUTE
Acolo îl aștepta însă Thiem, austriacul care este considerat drept urmașul lui Nadal pe zgură. De altfel, Thiem și-a respectat acest statut, fiind singurul care îl învinsese anterior pe Nadal în 2018, la Madrid. La Roland-Garros, Dominic a trecut de jucători ca Stefanos Tsitsipas, Kei Nishikori sau Zverev (în sferturi). Duelul cu Cecchinato însă l-a gestionat foarte bine, chiar dacă primele două seturi le-a câștigat la tie-break. Thiem a trecut și de revelația turneului pentru o nouă confruntare cu Nadal în marea finală. Doar că spaniolul i-a citit foarte bine jocul, iar la finalul meciului a câștigat în trei seturi, 6-4, 6-3, 6-2, trecându-și în palmares al 11-lea titlu la Paris. Dominația lui Nadal continua!
Concursul feminin, ca în fiecare an, s-a dovedit a fi destul de echilibrat și fără vreo mare favorită. Cap de serie numărul 1 a fost Simona Halep, finalistă la Australian Open, care a avut un start dificil contra americancei Alison Riske, pe care a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 6-1, 6-1. Jocul Simonei s-a îmbunătățit de la meci la meci, următoarele trei partide cu Taylor Townsend (turul doi), Andrea Petkovic (turul trei) și Elise Mertens (optimi) abordându-le ca un adevărat lider mondial, trecând de cele trei adversare fără vreun set pierdut. În sferturi a așteptat-o un meci de foc cu Angelique Kerber, sportivă pe care o învinsese și la Australian Open în ianuarie. Primul set s-a încheiat la tie-break în favoarea nemțoaicei, dar Halep a luat următoarele două seturi cu la trei și doi. Apoi, Simona s-a duelat cu Garbine Muguruza, fostă câștigătoare la Paris, de care a trecut tot în două seturi, 6-1, 6-4.
Pe partea inferioară de tablou, Wozniacki a fost eliminată, surprinzător, în optimi, de Daria Kasatkina, însă surpriza competiției a fost reprezentată de Sloane Stephens. Americanca a ajuns în finala cu Halep în urma unui traseu dificil din turul al treilea, atunci când a avut o partidă extrem de complicată contra Camilei Giorgi. Stephens a trecut apoi de Kontaveit, Kasatkina și Keys pentru o confruntare cu Simona.
Învingătoare la US Open 2017, Stephens a început bine finala, impunându-se în primul set cu 6-3, dar Simona a reușit să ducă meciul în set decisiv după un 6-4 foarte disputat. Momentele importante din setul decisiv au fost gestionate impecabil de Simona, care s-a impus cu 6-1 și astfel și-a trecut în palmares primul turneu de Mare Șlem din carieră.
Pe lângă performanța uriașă a Simonei, Mihaela Buzărnescu a ajuns până în optimile turneului, Irina Begu până în turul trei, Ana Bogdan până în turul doi, iar Sorana Cîrstea a părăsit competiția încă din primul tur.
Ediția din 2019 a Roland-Garros-ului se anunță la fel de interesantă, iar cele două săptămâni de competiție vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player începând cu 26 mai.
Australian Open
Australian Open 2022 | Rezumatul meciului dintre Belinda Bencic și Kristina Mladenovic
ACUM 32 MINUTE