Pentru Roland Garros 2020, Iga Swiatek a făcut pereche la dublu cu americanca Nicole Melichar, jucătoare cu două finale de Grand Slam disputate la dublu feminin (Wimbledon 2018 și US Open 2019) și un trofeu la mixt, la Wimbledon 2018, alături de Alexander Peya.
Vineri, în ziua a 13-a de la Roland Garros 2020, Swiatek și Melichar au ratat calificarea în finală, cedând la limită duelul din semifinale cu perechea cap de serie 4. Guarachi și Krawczyk le-au învins, 7-6(5), 1-6, 6-4, după o luptă de două ore și 28 de minute.
Deși la simplu s-a comportat impecabil de-a lungul meciurilor, la dublu Swiatek nu și-a controlat nervii, parlamentând îndelung cu oficialii meciului și dând cu racheta de pământ de furie.
Australian Open
Australian Open 2022 | Numărul 1 mondial, Barty și surprinzătoarea Collins joacă finala
ACUM 3 ORE

Roland Garros 2020: Cum a explicat Swiatek răbufnirea de la dublu

Nervii apăruți cu o zi înainte de finala de simplu au stârnit îngrijorare. Poloneza a explicat însă în timpul conferinței de presă de ce a fost atât de tensionată la dublu și a spus că nu se schimbă nimic pentru ea în ceea ce privește meciul pentru trofeu de la simplu.
"Nu cred că va fi o înfrângere greu de digerat înainte de finala de mâine, pentru că la dublu e cu totul altă poveste. Pare chiar un turneu diferit. Voi fi bine la simplu. Dar tind să devin mai frustrată la dublu, pentru că simt că joc și pentru colega mea. Iar acolo am simțit că am avut niște șanse și le-am ratat. Nu mi-a plăcut prea mult jocul meu de azi, pentru că meciul a fost foarte lung. Nu am făcut un meci slab, dar simt că nu mi-am fructificat oportunitățile. De aceea am fost cam nervoasă și supărată. Dar voi fi bine la simplu. E altceva acolo", a declarat poloneza în vârstă de 19 ani, completând: "Meciurile de dublu m-au ajutat în acest turneu să mențin un anumit ritm."
Australian Open
Australian Open 2022 Live Blog | Ashleigh Barty vs Danielle Collins se anunță o finală pasionantă
ACUM 12 ORE
Australian Open
Ashleigh Barty, micuța "bestie" care domină tenisul mondial de 112 săptămâni!
ACUM 12 ORE