Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată cifrele unui triumf fulger la Roland Garros! Iga Swiatek a fost irezistibilă la Paris

Andrei Nicolae

Publicat 04/06/2022 la 18:55 GMT+3

Iga Swiatek a jucat mai puțin de 10 ore în șapte partide, pentru a ajunge la al doilea titlu din carieră la Roland Garrros. Numărul 1 mondial a cedat în medie 4,57 game-uri la fiecare joc.

Iga Swiatek-Coco Gauff 6-1, 6-3, în finala de la Roland Garros. VIDEO REZUMAT

Iga Swiatek a obținut un titlu fulger la Roland Garros în acest an, în urma unei evoluții consistente de la început și până la sfârșit. În ultimul act a depășit-o pe Coco Gauff în 68 de minute, cu scorul de 6-1, 6-3.
picture

Ultima minge din partida Swiatek - Gauff + bucuria Igăi

În cifre, povestea numărul 1 mondial poate fi rezumat astfel la Paris: un singur set pierdut, 32 de game-uri cedate și mai puțin de 10 ore petrecute pe teren.
În medie, Iga a cedat doar 4,57 game-uri la fiecare joc. Cât privește timpul de joc petrecut pe teren, acesta arată impresionant. Spre exemplu, ieri, Rafael Nadal și Alexander Zverev au jucat peste 3 ore până la scorul de 7-6, 6-6, când germanul s-a accidentat.

Iga Swiatek a fost irezistibilă la Paris

Dacă în 2020, la primul titlu la Roland Garros, a fost o surpriză uriașă, Iga Swiatek a sosit în acest an la Paris ca o mare favorită. Și nu a dezamăgit. Tinerei Coco Gauff nu i-a dat nicio șansă în finală, iar la capătul jocului și-a trecut în cont și a 35-a victorie consecutivă. După 2000, doar Venus Williams se mai poate lăuda cu o astfel de serie impresionantă.
Dar iată cum a arătat drumul polonezei spre titlu la Roland Garros:
Turul 1: cu Lesia Tsurenko (119 WTA), 6-2, 6-0
Turul 2: cu Alison Riske (43 WTA) 6-0, 6-2
Turul 3: cu Danka Kovinic (95 WTA) 6-3, 7-5
Optimi: cu Zheng Qinwen (74 WTA) 6-7 (5), 6-0, 6-2
Sferturi: cu Jessica Pegula (11 WTA) 6-3, 6-2
Semifinale: cu Daria Kasatkina (20 WTA) 6-2, 6-1
Finala: Coco Gauff (23 WTA) 6-1, 6-3
Dincolo de a 35-a victorie la rând, Iga Swiatek a mai egalat sau stabilit noi repere care vor fi greu de atins în următoarea perioadă. Poloneza a devenit a treia jucătoare după 2000 care a câștigat șase turnee la rând în care a jucat (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros) după Venus Williams în 2000 și Justine Henin în 2007-2008.
La 21 de ani împliniți în această săptămână, Iga este a patra cea mai tânără jucătoare din istorie care a obținut al doilea titlu din istorie la Roland Garros. Mai tinere au fost doar Monica Seleș, Steffi Graf și Chris Evert.
Cele mai lungi serii victorioase în acest secol:
Venus Williams și Iga Swiatek - 35 victorii. Poloneza poate duce și mai sus recordul la următorul joc
Serena Williams – 34 de victorii (în 2013)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo