Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gestul Irinei Begu de la Roland Garros ar putea duce la modificarea regulamentului! Anunțul presei din Spania

Bianca Dumitru

Actualizat 27/05/2022 la 17:29 GMT+3

Irina Begu a fost protagonista celui mai tensionat moment de la Roland Garros, în meciul cu Ekaterina Alexandrova, din turul 2, când și-a aruncat racheta la pământ, iar aceasta a sărit în tribune, unde aproape că a lovit un copil.

Begu uderzyła rakietą w kibiców na trybunie

Credit imagine: Eurosport

Irina Begu s-a calificat joi în turul 3 la Roland Garros, după ce a învins-o în 3 seturi pe Ekaterina Alexandrova. Românca ar fi putut fi descalificată în setul decisiv, când, la scorul de 2-0, a dat cu racheta de pământ, iar aceasta a sărit în tribune, fiind foarte aproape să lovească un copil aflat în primele rânduri.
Arbitrul de scaun a cerut intervenția supervizorului, iar acesta din urmă, după ce s-a consultat cu familia copilului și cu arbitrul, a luat decizia ca meciul să continue, sportiva noastră primind doar un avertisment. Hotărârea a deranjat-o în mod vădit pe Alexandrova, dar și pe majoritatea lumii tenisului, considerându-se că românca trebuia descalificată.
Gestul Irinei Begu, unul la care ea nu a apelat aproape deloc în carieră, este tot mai des întâlnit în tenis. Tot mai mulți jucători reacționează dur, aruncându-și rachetele sau lovind mingile puternic în afara jocului, acestea riscând să lovească persoane aflate în tribune sau pe teren.
picture

Rublev, frustrat după pierderea primului set

Potrivit jurnaliștilor din Spania, pentru a evita creșterea numărului de astfel de gesturi, regulamentul tenisului ar putea fi modificat. Cei de la As.com au scris că s-a propus introducerea unui pasaj în regulament, conform căruia sportivii să fie sancționați cu pierderea unui game sau a unui set pentru abateri asemănătoare celei care a adus-o pe Begu în atenția întregii lumi.
În acest moment, conform regulamentului, jucătorii de tenis nu pot fi descalificați decât dacă, prin aruncarea rachetei, a mingii sau a oricărui obiect, provoacă vătămări corporale arbitrilor, copiilor de mingi sau spectatorilor.
Citește și:

Irina Begu, criticată în presa din Germania

Deși și-a cerut scuze atât imediat după meci, cât și la conferința de presă și în interviul acordat în exclusivitate pentru Eurosport, Irina Begu a fost criticată de jurnaliștii din Germania, care au scris că sportiva ar fi meritat să fie sancționată mai dur.
Cei de la tag24.de au amintit de câteva situații asemănătoare în care alți jucători de tenis au plătit mai scump pentru ieșirile lor.
"Decizia luată a fost incredibilă. Româncei i s-a permis să continue. Ea a primit doar un avertisment, înainte de adversara să servească. Ekaterinei Alexandrova nu i-a venit să creadă și a discutat cu supervizorul. A trebuit să accepte decizia și a părăsit terenul înfrântă.
După meci, Begu și-a cerut scuze, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Pentru că Djokovic și Zverev au plătit pentru ieșirile din ultima vreme", au notat nemții.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 27 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo