Iga Swiatek are un număr dublu de puncte față de a doua clasată în topul WTA!

Poloneza domină autoritar în clasamentul mondial feminin. După victoria de la Roland Garros, jucătoarea de 21 de ani s-a desprins în topul WTA

Iga Swiatek célèbre sa victoire en finale de Roland-Garros 2022

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek a devenit lider mondial pe 4 aprilie 2022. A fost a 28-a jucătoare care ajunge numărul 1 mondial în era Open. Poloneza a adunat 9 săptămâni în fotoliul de lider, dar la modul cum domină circuitul, e greu de crezut că va fi detronată prea curând.
Tocmai a bifat a 35-a victorie consecutivă și, cu punctele acumulate după turneul de la Paris, a mărit distanța față de a doua clasată în topul WTA. Iga are acum 8631 puncte, aproape dublu față de estonianca Anett Kontaveit, care a acumulat 4325.

Cea mai tânără din Top 10 mondial

Urmează în Top 10 mondial: Paula Badosa (Spania, 4.245), Ons Jabeur (Tunisia, 4.150), Maria Sakkari (Grecia, 4.016), Aryna Sabalenka (Belarus, 3.966), Karolina Pliskova (Cehia, 3.678), Danielle Kollins (SUA, 3.260), Jessica Pegula (SUA, 3.255) și Garbine Muguruza (Spania, 3.061).
Simona Halep e prima româncă din top. Ea continuă să rămână pe locul 20 WTA și după Roland Garros.
Iga Swiatek este cea mai tânără jucătoare din Top 10 WTA actual și a fost prima jucătoare poloneză care a câștigat un titlu de Grand Slam, la simplu. Anul trecut, când s-a impus la Roland Garros, a devenit cea mai tânără campioană la simplu, la acest turneu, din istorie.
Cori Gauff (18 ani) a ratat șansa de a doborî ea acest record. În plus, americanca ar fi putut ajunge pe locul 8 mondial dacă ar fi învins-o pe Swiatek. Chiar și așa, ea va urca două poziții în top și va fi de luni, a 13-a jucătoare a lumii. Este cea mai bună poziție din carieră pentru sportiva din Atlanta.

Doar Halep și Sakkari au învins-o la Paris

21-2 este acum bilanțul de victorii-înfrângeri la Roland Garros pentru Iga Swiatek. Din patru participări, ea câștigat în 2020 și 2022, a ajuns în turul 4, la debut, în 2019, și s-a oprit în sferturi în 2021. În 2019 a pierdut la Simona Halep, iar în 2021 la Maria Sakkari. 6 titluri a câștigat Swiatek în 2022: Qatar, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo