Mihaela Buzărnescu (34 ani, 118 WTA) a fost întrecută de suedeza Mirjam Bjorklund (23 ani, 150 WTA) cu 6-1, 6-3, în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, dar a acces pe tabloul principal au anunțat organizatorii de la Paris. Mai mult, reprezentanta României și-a aflat și prima adversară: americanca Madison Brengle (32 ani, 58 WTA).
Cele două jucătoare s-au mai înfruntat în 2018, în semifinalele turneului de la Midland. Brengle a câştigat atunci cu 6-4, 6-1. Irina Bara (27 ani, 114 WTA), venită şi ea din calificări, o va înfrunta pe Yulia Putintseva (27 ani, 37 WTA).
Roland Garros
Experții Eurosport au analizat succesul polonezei Iga Swiatek la Roland Garros. "A fost o mașinărie"
04/06/2022 LA 18:43

România intră în luptă cu 7 jucătoare pe tabloul principal

Așadar, cu Mihaelei Buzărnescu din postura de lucky-loser, România va fi reprezentată pe tabloul principal de 7 jucătoare. Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Gabriela Ruse (52 WTA), Irina Begu (62 WTA), Ana Bogdan (91 WTA), Irina Bara (114 WTA) și Mihaela Buzărnescu (118 WTA) vor juca în turneul care va debuta pe 22 mai, în direct pe canalele Eurosport.
PÂNĂ UNDE AJUNGE SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS 2022?
Simona Halep o va întâlni în primul tur pe Ana Konjuh, ocupanta locului 66 WTA, în timp ce Sorana Cîrstea pare să aibă cea mai ușoară misiune în primul tur, urmând să o întâlnească pe ocupanta locului 107 WTA, Tatjana Maria.
Ana Bogdan va avea o misiune dificilă în primul tur, urmând să o întâlnească pe Victoria Azarenka (15 WTA), în timp ce Gabriela Ruse o va întâlni pe Elise Mertens (33 WTA). Tot în primul tur, Irina Begu o va întâlni pe Jasmine Paolini (57 WTA). De asemenea, pe tabloul principal s-a calificat și Irina Bara.
Partidele din primul tur ale jucătoarelor din România:
Simona Halep vs Ana Konjuh (66 WTA)
Irina Begu vs Jasmine Paolini (57 WTA)
Ana Bogdan vs Victoria Azarenka (15 WTA)
Sorana Cîrstea vs Tatjana Maria (107 WTA)
Gabriela Ruse vs Elise Mertens (33 WTA)
Irina Bara vs Yulia Putintseva (37 WTA)
Mihaela Buzărnescu vs Madison Brengle (58 WTA)
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros
Robert Lewandowski, momente unice trăite la Paris: "Astăzi, Iga este vedeta. Deci, toți ochii pe ea"
04/06/2022 LA 17:29
Roland Garros
Cum arată cifrele unui triumf fulger la Roland Garros! Iga Swiatek a fost irezistibilă la Paris
04/06/2022 LA 15:55