Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep se bucură în continuare de încredere la Roland Garros! Scorul anticipat de experți în meciul cu Zheng

Irina Aldea

Publicat 25/05/2022 la 18:20 GMT+3

Simona Halep a fost serios testată în primul tur la Roland Garros, însă campioana din 2018 a trecut până la urmă de "testul" Nastasja Schunk, iar acum, pentru un loc în turul 2, românca o întâlnește pe chinezoaica Qinwen Zheng.

Simona Halep, calificare cu emoții în turul 2 la Roland Garros! Rezumatul meciului cu Schunk

După un prim test dificil, trecut cu bine în fața nemțoaicei Nastasja Schunk, Simona Halep se va duela în turul al doilea la Roland Garros cu ocupanta locului 74 WTA, chinezoaica Qinwen Zheng. Halep și Zheng s-au întâlnit o singură dată în circuitul feminin de tenis până acum, chiar la începutul anului, în semifinalele de la Melbourne Summer Set 1, iar Simona a câștigat în două seturi, scor 6-3, 6-2.
După un început bun de 2022 (a obținut 14 victorii în luna ianuarie), Zheng a mai reușit să se impună în doar 4 partide și a înregistrat 6 înfrângeri. Dacă va trece de Zheng, Simona Halep ar urma să dea peste câștigătoarea meciului dintre Cornet și Ostapenko. În orice caz, fostul lider mondial din WTA va trebui să producă un tenis de înaltă calitate pentru a emite pretenții la fazele finale ale turneului de la Paris, pe care l-a câștigat în 2018. Totuși, experții au încredere în continuare în româncă, despre care au spus că va câștiga meciul cu Zheng în minimum de seturi.
CITEȘTE ȘI:

Experții au încredere în Simona Halep la Roland Garros! Scorul anticipat de experți în meciul cu Zheng

Experții de la Sportskeeda au analizat acest meci și nu au emoții pentru Simona Halep, chiar dacă precizează că jocul româncei nu a arătat extraordinar în primul meci de la Roland Garros: "Halep a întâlnit-o în primul tur pe lucky loserul Nastasja Schunk. Se aștepta să fie un meci de rutină pentru fosta campioană de la Roland Garros, dar s-a dovedit a fi exact invers. Schunk a jucat la un nivel cu mult peste clasamentul ei, a câștigat cu ușurință setul al doilea și i-a dat emoții româncei, care a triumfat în final".
Jurnaliștii de la Sportskeeda au analizat și meciul chinezoaicei Qinwen Zheng: "Participând pentru prima dată pe tabloul principal de la Roland Garros, Zheng a întâlnit-o în primul tur pe Maryna Zanevska. Un singur break de serviciu în primul set a fost suficient pentru ca adolescenta să câștige. Ea a avut o prestație și mai bună în setul al doilea, obținând break-ul de 3 ori pentru a câștiga meciul cu 6-3, 6-1 la debutul său la Paris".
picture

Roland Garros (22 mai - 5 iunie) pe Eurosport și Eurosport Player

Simona Halep va câștiga în 2 seturi meciul cu Zheng, cred experții de la Sportskeeda

Deși Zheng a avut parte de un debut mai confortabil la Paris, cei de la Sportskeeda merg în continuare pe mâna Simonei Halep: "Halep va trebui să își facă ordine în joc înainte de confruntarea din turul doi. Zheng a avut o prestație mult mai bună în primul tur. Serviciul ei a fost în flăcări, câștigând un procent uriaș de 95% din punctele de prim serviciu. Totuși, serviciul adolescentei va fi pus la încercare împotriva lui Halep, care este una dintre cele mai bune jucătoare de retur din circuit.
În precedenta lor întâlnire de la Melbourne, la începutul acestui an, Zheng nu a reușit să pună probleme pe serviciul româncei. Deși fostul număr 1 mondial este o jucătoare capabilă la serviciu, este totuși o lovitură care poate fi atacată. Propriul serviciu al tinerei chinezoaice a reprezentat o dezamăgire la prima lor întâlnire, dar o parte din acest lucru poate fi atribuit și faptului că Halep este o jucătoare de retur excelentă.
În timp ce Halep a fost departe de cea mai bună performanță a sa în primul tur, uneori este vorba de a trece linia de sosire. Acesta este un turneu în care s-a descurcat foarte bine în trecut, cu câteva clasări pe locul al doilea înainte de a ridica trofeul în 2018. Românca va căuta să se îmbunătățească după un debut mai puțin strălucit și, având în vedere CV-ul său măreț pe zgură, este probabil să dea tot ce are mai bun în următorul meci. Pronosticul nostru: Simona Halep va câștiga în două seturi", au mai transmis cei de la Sportskeeda.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 25 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo