Pe 25 mai 1983, Steffi Graf, în vârstă de 13 ani, a creat un record care a rezistat până azi și puțin probabil să fie doborât vreodată. La data respectivă a devenit cea mai tânără jucătoare din istoria tenisului care a câștigat un meci într-un turneu de Grand Slam. Momentul a fost adus în prim-plan de Tennis Majors.
Steffi Graf era pe atunci doar o tânără speranță, avea 13 ani, 11 luni și 10 zile. Chiar și prezența pe tabloul principal era în sine o mare performanță la o asemenea vârstă. Jucătoarea din Germania a învins-o pe Carina Karlsson (6-4, 6-1) în primul tur de la Roland-Garros, turneu pe care avea să-l câștige de șase ori în carieră. Doar Chris Evert are mai multe titluri în istorie la Open-ul Franței, șapte la număr.
Roland Garros
Experții Eurosport au analizat succesul polonezei Iga Swiatek la Roland Garros. "A fost o mașinărie"
04/06/2022 LA 18:43

Ziua în care Steffi Graf a făcut senzație pe zgura de la Roland Garros

În mai 1983, Steffi Graf nici măcar nu împlinise 14 ani, dar era deja jucătoare de tenis profesionistă, mai spune sursa citată. Antrenată de tatăl ei, a început să joace tenis de la doar 3 ani, iar în 1982, la 12 ani, a câștigat Campionatele Europene la categoria U-18. La sfârșitul acelui sezon, după ce a împlinit 13 ani, a devenit cea mai tânără fată care a avut vreodată clasament WTA și a devenit profesionistă în octombrie a acelui an.
La primul eveniment profesionist la care a intrat, ea s-a confruntat cu Tracy Austin, care a învins-o cu 6-4, 6-0. Imediat, fosta numărul 1 mondiala susținut că nu înțelege hype-ul din jurul tinerei germance, deoarece erau sute de jucătoare ca ea în Statele Unite. Cu toate acestea, comentariul nu a împiedicat-o pe Graf să se îmbunătățească, câștigând mai multe meciuri în primele luni ale anului 1983 și urcând până pe locul 195 mondial, un clasament care i-a permis să intre la tragerea la sorți în calificările de la Roland-Garros.
https://i.eurosport.com/2022/05/24/3379443.jpg
Steffi Graf era atât de tânără la Roland Garros 1983, încât a fost confundată de mai mulți specactori cu un copil de mingi. Dar germanca a arătat abilități fantastice pentru tenis încă de la acea vârstă fragedă, dar și un spirit de luptă ieșit din comun. Două din cele trei partide din calificări le-a câștigat în trei seturi. Așadar, Graf avea să își facă atunci și prima apariție pe un tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Și să și obțină prima victorie.
La 4 ani distanță, Steffi Graf avea să-și treacă în cont și primul titlu de Grand Slam la Roland Garros. În 1987 devenea în premieră și nr. 1 mondial în WTA. Al șaselea titlu la Paris l-a câștigat în 1999. În total, a adunat 22 de titluri de Grand Slam și este și azi jucătoarea care a petrecut cele mai multe săptămâni în fruntea WTA – 377. Doar Martina Navratilova și Serena Williams au izbutit să mai treacă de 300 de săptămâni în postura de nr. 1 mondial.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros
Robert Lewandowski, momente unice trăite la Paris: "Astăzi, Iga este vedeta. Deci, toți ochii pe ea"
04/06/2022 LA 17:29
Roland Garros
Cum arată cifrele unui triumf fulger la Roland Garros! Iga Swiatek a fost irezistibilă la Paris
04/06/2022 LA 15:55