Operația lui Djokovic s-a terminat! Primul timp anunțat pentru recuperare: "Cel mai bun rezultat posibil"

Novak Djokovic traversează o cumpănă în cariera sa în aceste zile, după ce s-a accidentat la Roland Garros, iar în cursul zilei de miercuri a decis să se opereze de urgență la Paris, după ruptura meniscului medial. Sârbul a ieșit din operație în urmă cu câteva momente, totul a decurs foarte bine, iar perioada estimată acum pentru recuperare este de trei săptămâni.

Novak Djokovic à Roland-Garros en 2024

Credit imagine: Getty Images

Tenismanul sârb Novak Djokovic a decis să se opereze miercuri dimineaţă, la Paris, după accidentarea la genunchi care l-a forţat să se retragă de la turneul de Mare Slam de la Roland Garros, deşi reuşise să se califice în sferturile de finală. În urmă cu câteva momente, acesta a ieșit din operație, iar primele vești de la Paris indică faptul că totul a decurs foarte bine pentru fostul lider mondial, care ar avea nevoie de doar trei săptămâni pentru recuperare.
picture

Banner Casa Pariurilor - Roland Garros 2024

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Potrivit celor de la Sport Klub, Nole a fost operat cu succes, iar datorită intervenției chirurgicale recuperarea sa a fost accelerată, așa că acesta ar urma să se întoarcă pe teren mult mai repede decât se preconizase inițial.
La artroscopie s-a stabilit că nu este o formă gravă a leziunii de menisc a genunchiului drept, ci una care nu necesită o recuperare atât de lungă.
Aceasta ar trebui să dureze aproximativ trei săptămâni, dar va depinde și de alți factori, mai scrie sursa citată.
Rămâne de văzut ce va decide Novak Djokovic după această intervenție chirurgicală, dar sunt puține șanse ca el să joace la Wimbledon fără nicio pregătire. Cu toate acestea, participarea la Jocurile Olimpice, care încep pe 27 iulie, pare acum, după intervenția chirurgicală, mult mai realistă.
Al 3-lea Grand Slam al anului va începe pe 1 iulie și chiar, dacă Nole ar fi apt de joc la acea dată, e greu de crezut că va risca să revină pe iarbă, o suprafață unde ar fi predispus la o recidivă a accidentării. În plus, sârbul ar trebui să meargă la All England Club fără niciun meci în picioare pe cea mai rapidă suprafață din tenis, dar și fără antrenamente intense, deci șansele sale de a obține un rezultat bun ar fi minime.

DJOKOVIC A TRECUT PRIN CHINURI INIMAGINABILE ÎNAINTE DE OPERAȚIE: "TE URCI PE PEREȚI DE DURERE"

Djokovic a suferit o leziune la meniscul medial al genunchiului drept în cursul meciului câştigat luni în cinci seturi în faţa argentinianului Francisco Cerunndolo. Faptul că sârbul a reușit să stea pe teren peste 3 ore din momentul apariției durerii e un adevărat miracol, este de părere Moma Jakovljevic, un celebru ortoped de la Belgrad, durerile resimțite în astfel de cazuri fiind foarte puternice.
"Durerile sunt severe, dar medicamentele maschează durerea. De îndată ce nu mai iei medicamente, te urci pe pereți, e îngrozitor.
Nole este ireal, am spus de mai multe ori, are un echilibru fizic și mental incredibil, e fără precedent, fantastic. Pentru a rezista unei astfel de accidentări într-un meci, trebuie să ai un prag de suportabilitate a durerii foarte ridicat. Ceea ce a făcut el este un miracol fără precedent", Celebrul medic sârb Moma Jakovljevic pentru Novosti.
Djokovic ar fi putut evita ruperea meniscului dacă ar fi decis să abandoneze disputa cu Cerundolo. Pentru sârb nu exisă însă sintagma "a renunța" în vocabular, astfel că a rămas pe teren, obținând cu un preț scump una dintre cele mai celebre victorii din carieră.
"Faptul că a continuat probabil că a dus la ruperea meniscului, dar ar fi fost mai rău dacă și-ar fi lezat ligamentele, ar fi fost cel puțin nouă luni out. Acesta este răul cel mai mic", a mai spus renumitul doctor.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo