Ostapenko, gest rar la Roland Garros, cu Jaqueline Cristian. Dezvăluirile româncei după eliminarea din turul 1
Jaqueline Cristian a fost eliminată încă din primul tur la Roland Garros de către campioana din 2017, Jelena Ostapenko. Letona, care e foarte rece cu majoritatea colegelor de circuit, a făcut un gest rar la fileu față de sportiva noastră. Cristian a oferit un interviu exclusiv pentru Eurosport în care a vorbit despre meci, despre Jocurile Olimpice, dar și despre relația pe care o are cu letona.
Interviu exclusiv cu Jaqueline Cristian după eliminarea din turul 1 de la Roland Garros 2024
Sursa video: Eurosport
Jaqueline Cristian, aflată în premieră pe tabloul principal, s-a oprit în turul inaugural la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros. Sportiva noastră a fost eliminată de campioana din 2017, Jelena Ostapenko, favorită numărul 9 la ediția din acest an. Letona s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 35 de minute de joc.

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Jelena Ostapenko (26 ani), numărul 10 mondial, a fost net superioară la loviturile direct câștigătoare, cu 28-10, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 31-21. Jaqueline Cristian a câştigat cu 6-3, 7-6 (11/9), în 2021, în optimi la Sankt Petersburg, singurul său meci jucat până acum împotriva Jelenei Ostapenko, campioana din 2017 de la Roland Garros, după o finală dramatică disputată contra Simonei Halep. Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 73.000 de euro şi 10 puncte WTA.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/05/26/3975893-80693568-2560-1440.png)
Ostapenko v Cristian - Roland-Garros highlights
Sursa video: Eurosport
CITEȘTE ȘI:
- DJOKOVIC "TESTEAZĂ" UN NOU ANTRENOR LA ROLAND GARROS! CARE E OBIECTIVUL SĂU LA PARIS: "ÎMI E RUȘINE SĂ SPUN!"
- ORGANIZATORII ROLAND GARROS LE ALIMENTEAZĂ SPERANȚELE FANILOR LUI NADAL! DECIZIA LUATĂ ÎNAINTE DE MECIUL CU ZVEREV
Ostapenko, gest rar față de Cristian. Ce a spus românca după eliminarea suferită la Roland Garros
Cunoscută pentru strângerile de mână deloc prietenoase, Jelena Ostapenko s-a abătut de la gesturile obișnuite de a-și evita adversara la fileu și a îmbrățișat-o pe Jaqueline Cristian, uimind pe toată lumea. La interviul de după meci, Jaqueline ne-a dezvăluit că letona a fost dintotdeauna foarte drăguță cu ea: "Este una dintre puținele jucătoare cu care pot să zic că de fiecare dată când mă întâlnesc în vestiar vorbesc. Ne știm de la junioare, deci de foarte mult timp. Cu mine a fost tot timpul drăguță. Vorbim și chiar a fost drăguță la fileu", a spus a treia rachetă a României.
Jaqueline Cristian ne-a vorbit și despre meci, spunând că nu s-a simțit tocmai bine pe teren, ratând șansa de a se bucura de prima ei prezență pe tabloul principal: "A fost un meci dificil încă de la început, deși cred că au fost destul de multe greșeli până ne-am intrat amândouă în ritm. Nu a fost începutul ideal. Da, am condus, mi s-a părut că îmi căutam jocul tot timpul, din păcate nu m-am simțit foarte bine pe teren, nu m-am putut bucura foarte mult de arenă și atmosferă pentru că jocul meu nu a fost cum mi-aș fi dorit să fie. Mă așteptam la un meci foarte bun din partea ei, dar toată lumea știe că stilul ei e haotic.
Ea face greșelile, ea face loviturile direct câștigătoare.Am încercat să stau solidă, dar nu am servit bine, dar am fost agitată, emotivă, chiar nu a fost ziua mea potrivită. Nu vreau să-i iau ei creditul, dar cred că azi am fost undeva la 40%. Încerc să stau pozitivă și să iau tot ce e mai bun. Deși nu a fost debutul ideal, sunt fericită cu nivelul pe care-l am în ultimul timp. Nu o să las această înfrângere să conteze prea mult, de mâine revin la antrenament", a mai spus sportiva noastră.
Jaq a vorbit și despre prezența la Jocurile Olimpice de la Paris, care încep pe 26 iulie și vor fi la Eurosport și în aplicația Max: "Da, normal, îmi doresc să joc, să revin aici la Olimpiadă. Vreau să mă calific, dar sunt genul care vrea să le ia de la zi la zi. Cu siguranță am să fac tot posibilul să am o zi mai bună ca cea de azi și să mă bucur mai mult de tot".
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
7
4
5
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)