Sabalenka, savuroasă când a văzut că Swiatek "a distrus-o" pe Potapova la Roland Garros. Replica genială a bielorusei
Iga Swiatek a trecut de Potapova în optimile de finală în doar 40 de minute de joc, iar Aryna Sabalenka a declarat la Roland Garros că se simte rău pentru rusoaică, precizând că "va fi mai amabilă" cu adversarele ei decât principala ei rivală, Swiatek.
Rezumatul partidei Iga Swiatek - Anastasia Potapova, cel mai scurt meci din cariera polonezei
Sursa video: Eurosport
Iga Swiatek s-a impus cu 6-0, 6-0 în fața Anastasiei Potapova, oprind "cronometrul" după 40 de minute. A fost cel mai scurt meci al liderului mondial în întreaga carieră, până acum "recordul" în acest sens fiind de la o partidă cu Halep, din 2019, când reprezentanta noastră ceda doar un game, pentru un succes în 45 de minute.

Banner Betano 2024 Roland Garros
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Dincolo de faptul că Iga a pierdut doar 10 puncte ieri, schimburile s-au terminat extrem de repede, ca urmare a faptului că rusoaica a fost demolată din punct de vedere mental. Jurnaliștii din Vest au calculat cât a fost timpul efectiv al meciului dintre Swiatek și rusoaică, fără a se lua în calcul pauzele dintre game-uri sau dintre servicii. Mai puțin de 7 minute (6 minute și 58 de secunde) i-a luat polonezei să închidă partida din optimi, o performanță fantastică.
CITEȘTE ȘI:
- JABEUR FACE "HAZ DE NECAZ" DE SITUAȚIA LUI DJOKOVIC LA ROLAND GARROS! CUM "LE-A RÂS ÎN NAS" ORGANIZATORILOR
- CERUNDOLO ȘI POVESTEA INCREDIBILĂ CU DJOKOVIC: "AM FOST ULUIT CÂND AM VĂZUT CUM SE COMPORTĂ CU MINE"
Sabalenka, savuroasă când a văzut că Swiatek "a distrus-o" pe Potapova la Roland Garros
Aryna Sabalenka a ajuns și ea în sferturile de finală fără a ceda set, însă bielorusa nu a bifat până acum un rezultat atât de convingător ca al rivalei ei, Iga Swiatek. A doua jucătoare a lumii a spus că i-a părut rău pentru Potapova fiindcă a pierdut atât de categoric meciul cu Swiatek.
"Am urmărit acel meci, și mă gândeam, 'Oh, wow, ăsta e un alt nivel, atât de intens', și mi-a părut atât de rău pentru Anastasia, pentru că a fost un joc atât de bun din partea Igăi. Mă opream din gândul de a încerca să fac la fel, pentru că poți deveni foarte nebun din cauza asta. Mi-am spus 'NU, Aryna! Concentrează-te doar pe tine. Nu trebuie să te descurci mai bine decât ea. E în regulă. Asta e doar lumea ei, ca și covrigii ăștia pe care îi servește. Asta e ceva care ține de Iga. Lasă-l pentru ea'. Voi fi mai drăguță cu adversarele mele (Râde)", a transmis Sabalenka la Roland Garros.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2219.png)
6
6
0
0
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)