4 cuvinte! Bouchard s-a uitat la meciul Soranei Cîrstea de la Roland Garros şi i-a cerut româncei un singur lucru
Publicat 01/06/2026 la 08:03 GMT+3
Eugenie Bouchard, finalistă la Wimbledon în 2014 şi semifinalistă la Australian Open şi French Open, i-a transmis un mesaj Soranei Cîrstea, după parcursul fantastic al acesteia în 2026: să nu se retragă.
Eugenie Bouchard steht in Montreal in der nächsten Runde
Credit imagine: Getty Images
La finalul sezonului trecut, Sorana Cîrstea anunţa că stagiunea în curs va fi ultima pentru ea, la 36 de ani simțind că a venit momentul să facă un pas în spate. Eliberată de presiune, sportiva din Târgovişte uimeşte la cel mai înalt nivel, pe lângă titlul de la Bucureşti reușind să ajungă în alte două semifinale (inclusiv la Roma, competiţie de WTA 1000).

Banner Kober
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de KOBER.
Acum, la Roland Garros, sportiva tricoloră scrie istorie, ieri calificându-se în sferturile de finală, la 17 ani distanţă de când ajungea în premieră în ultimele 8 la un turneu major (tot la Paris, ea mai are un sfert la US Open 2023).
În contextul în care joacă de la egal la egal cu oricine din lume, dovadă în acest sens succesul la liderul mondial, Aryna Sabalenka, de la Foro Italico, Cîrstea nu are niciun motiv să nu continue şi în 2027, cred majoritatea experţilor. De aceeaşi opinie e şi Genie Bouchard, sportiva din Canada cu un start de carieră fabulos, care ulterior a trebuit să abandoneze tenisul la cel mai înalt nivel din cauza accidentărilor.
"Nu te retrage, Sorana!", a scris fosta finalistă de la Wimbledon, după ce a văzut optimea câştigată duminică, la Roland Garros, de sportiva noastră.
Cîrstea lasă o "portiţă" pentru continuarea carierei
Sorana Cîrstea a spus în mai multe rânduri că, deocamdată, decizia de a pune punct carierei la sfârșitul anului nu s-a schimbat, însă a recunoscut că rezultatele din acest sezon sunt cu mult peste așteptări și va vedea pe parcurs dacă se va răzgândi.
De menționat că Sorana Cîrstea a anunţat, după victoria din turul al 3-lea de la Paris, că promisiunea de a continua în circuitul WTA în cazul în care va pune mâna pe un titlu de Grand Slam rămâne în picioare.
Desigur, vom evalua situația pe parcurs, dar, în acest moment, decizia rămâne aceeași | Sorana Cîrstea.
Cu toţii ne-am dori să o vedem pe Sori şi în sezonul viitor în circuit, dar aceasta va avea suficient timp să se gândească la ce va face în 2027. Momentan, ea trebuie să se concentreze pe ce are de făcut pe teren, pentru că la fiecare turneu la care participă e o candidată serioasă la fazele finale.
Acum, atenţia veteranei noastre se mută pe sferturile de la Roland Garros, unde o va întâlni pe Mirra Andreeva, marţi. Partida va marca și o premieră după o pauză de 35 de ani. Sorana Cîrstea s-a născut pe 7 aprilie 1990, la Târgoviște, în vreme ce data de naștere a Mirrei Andreeva este 29 aprilie 2007. Diferența de vârstă între cele două este de 17 ani și 22 de zile, cea mai mare înregistrată într-un sfert de finală de Grand Slam din 1991 încoace. La ediția de la Wimbledon din 1991, Martina Navratilova o întâlnea pe Jennifer Capriati, diferența de vârstă între cele două fiind de aproape 20 de ani, mai exact de 19 ani și 162 de zile. Capriati a ieșit învingătoare din acea partidă, scor 6-4, 7-5.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo