"A flirtat fără nicio jenă". Adversara Soranei Cîrstea a avut parte de un moment inedit la Paris. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt
Actualizat 27/05/2026 la 12:45 GMT+3
Eva Lys a avut parte de un interviu catalogat drept "ciudat" de spaniolii de la Punto de Break, la Roland Garros, înainte de duelul cu Sorana Cîrstea. Mulţi au considerat că Arthur Fils a "curtat-o" pe germancă, prin răspunsurile date, dar adevărul pare a fi cu totul altul.
Eva Lys e una dintre cele mai carismatice jucătoare din circuit
Credit imagine: Getty Images

Banner Casa Pariurilor
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Eva Lys este una dintre cele mai carismatice jucătoare de tenis în acest moment, iar farmecul ei a transformat-o în gazdă la un eveniment organizat de Lacoste, la Roland Garros, în această săptămână. Concret, germancei i s-a oferit rolul de intervievatoare, astfel că sportiva de 24 de ani a stat de vorbă, printre alţii, cu Arthur Fils.
"Ceea ce nimeni nu se aștepta de la acest interviu era ca francezul să flirteze cu ea fără nicio jenă", notează Punto de Break, într-un material în care e prezentat ineditul moment.
Mai întâi, al 20-lea jucător al lumii i-a spus Evei că cel mai bun lucru al serii este rochia pe care o poartă, apoi i-a transmis că e perfectă pentru a fi cap de afiș la un eveniment atât de "șic". Fils a încheiat afirmând că, dacă ar trebui să aleagă o fată cu care să meargă la un bar pe acoperișul unui club din Paris, ar alege-o pe ea.
Fils se ştie bine cu Lys, astfel că își permite să glumeasc
Dacă mulţi au interpretat răspunsurile lui Fils, care, din cauza unei accidentări a trebuit să spună "pas" turneului de la Roland Garros, drept "flirt", foarte probabil adevărul e diferit.
Francezul are o relaţie cu Zeynep Sonmez, iar sportiva din Turcia este una dintre cele mai bune prietene ale Evei Lys. Ca atare, Fils şi germanca se cunosc foarte bine, de aici şi răspunsurile "îndrăzneţe" date de sportivul din Hexagon, care avea în faţă la interviu o faţă familiară, cu care e obişnuit deseori să glumească. De altfel, germanca a primit toate complimentele extrem de natural, semn că e obişnuită cu stilul tenismenului din Hexagon.
Pentru Lys, urmează duelul de azi din turul doi de la Roland Garros, când în faţă îi va sta campioana noastră, Sorana Cîrstea (confruntarea va începe după ora 18:00, pe Eurosport 2). Cele două s-au înfruntat de două ori în circuitul mondial feminin, prima dată în 2023, la Cluj-Napoca, atunci când nemțoaica s-a impus în minimum de seturi, și a doua oară chiar anul acesta la Australian Open. La Antipozi, românca a avut câștig de cauză în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-3.
Câștigătoarea dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys o va înfrunta în turul al treilea pe învingătoarea dintre Jasmine Paolini, favorita numărul 13, și Solana Sierra, care a învins-o în primul tur pe Emma Răducanu.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo