"Coșmarul" Simonei Halep a produs surpriza la Roland Garros, în prima zi! Favorita 21, eliminată de la set și 5-3
Daria Snigur a produs una dintre marile surprize ale primei zile de la Roland Garros. Ucraineanca a revenit incredibil de la 3-6 și 3-5 contra favoritei 21, Clara Tauson, și s-a calificat în turul 2 după un meci spectaculos de peste două ore.
Roland Garros 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie
Sursa video: Eurosport
Ucraineanca Daria Snigur a reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din prima zi de la Roland Garros și a eliminat-o pe favorita numărul 21, Clara Tauson, scor 3-6, 7-5, 6-2, după două ore și opt minute de joc.

Casa Pariurilor, Roland Garros 2026
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Snigur părea complet ieșită din meci după ce a pierdut primul set și a fost condusă cu 5-3 în manșa secundă, însă a schimbat total ritmul confruntării și a întors incredibil partida de pe zgura pariziană.
Ucraineanca a legat game după game într-un stil de joc imprevizibil, care i-a pus mari probleme danezei și i-a adus una dintre cele mai importante victorii din ultimii ani.
CITEȘTE ȘI:
- Prin ce calvar a trecut Kostyuk înainte de debutul la Roland Garros: "Uitați-vă la fotografia asta!"
- Adversara Soranei Cîrstea la Roland Garros s-a plâns de tratamentul primit: "S-a întâmplat deja"
Daria Snigur a produs surpriza la Roland Garros: victorie cu favorita numărul 21
Succesul reprezintă primul triumf al Dariei Snigur pe tabloul principal de la Roland Garros și, totodată, prima victorie într-un turneu de Grand Slam după Wimbledon 2024. În plus, sportiva din Ucraina a obținut și primul succes în fața unei jucătoare din Top 20 WTA după o pauză de doi ani. Este a patra victorie a carierei împotriva unei adversare din Top 20.
În turul al doilea de la Paris, Snigur o va întâlni pe Peyton Stearns, cea care a trecut în runda inaugurală de Sofia Kenin. Numele Dariei Snigur este unul bine cunoscut și pentru fanii tenisului din România. Ucraineanca este considerată "coșmarul" Simonei Halep după victoria surprinzătoare obținută în fața româncei la US Open 2022. La acel moment, Halep ocupa locul 7 mondial și era printre favoritele competiției.
Meciul pierdut atunci în fața lui Snigur avea să rămână ultimul disputat de Simona Halep într-un turneu de Grand Slam. La scurt timp după competiția de la New York, românca a fost depistată pozitiv la Roxadustat și a început lunga luptă pentru a-și demonstra nevinovăția.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2220.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2232.png)
6
5
2
3
7
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)