Meci nebun în prima zi de la Roland Garros! Campioana din 2021, eliminată după ce a avut două mingi de meci

Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros 2021, a fost eliminată astăzi, în primul tur al competiției de la Paris, după ce a cedat în trei seturi în fața lui Hailey Baptiste (locul 26 WTA). Cehoaica a avut două mingi de meci în tiebreak-ul setului secund, dar a fost învinsă, nereușind să ajungă în turul 2 pentru a patra oară în ultimii 5 ani.

Barbora Krejcikova

Credit imagine: Getty Images

Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros 2021, a fost eliminată în această seară, în primul tur al turneului de Grand Slam de la Paris. Cehoaica de pe locul 42 WTA a fost învinsă în trei seturi de Hailey Baptiste (locul 26 WTA), scor 7-6 (7), 6-7 (6), 2-6, după aproape 3 ore de joc.
Meciul a început într-o manieră echilibrată, fiecare sportivă câștigându-și game-urile de serviciu în primul set, pe care Krejcikova l-a câștigat în tiebreak, după ce adversara ei a avut mai întâi o minge de set.

Krejcikova, OUT în primul tur la Roland Garros

În partea a doua a jocului, cele două sportive au ajuns din nou în tiebreak după ce au alternat la conducere. Sportiva din SUA, cap de serie nr. 26, și-a adjudecat setul și a trimis partida în decisiv, după ce Krejcikova a avut două mingi de meci pe care nu le-a fructificat.
În setul 3, Baptiste nu i-a mai dat nicio șansă cehoaicei, reușind o serie de 4 game-uri consecutive încă de la început. Krejcikova și-a făcut apoi serviciul în două game-uri, dar nu a avut forța de a reveni și a fost eliminată.
A fost a patra oară în cele 5 ediții de după titlul cucerit când fosta jucătoare de pe locul 2 WTA a ratat accederea în turul 2 la Roland Garros. Singura dată când a trecut de manșa inaugurală a fost în 2025, când a învins-o în primul tur pe Tatjana Maria, dar a pierdut în fața Veronikăi Kudermetova.
După victoria cu Barbora Krejcikova, pentru Hailey Baptiste urmează în turul 2 de la Paris duelul cu Xiyu Wang (locul 148 WTA), care a trecut de Danka Kovinic, scor 6-3, 6-1.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo