Omul-cheie din spatele succesului Soranei Cîrstea de la Roland Garros! "A făcut minuni cu mine"

Sorana Cîrstea se află față în față cu performanța carierei, având șansa de a se califica în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam. Românca joacă, de la ora 12:00, în direct pe Eurosport, cu Mirra Andreeva, dar înainte de acest meci a dezvăluit cine e omul-cheie ce stă în spatele succesului său.

Sorana Cirstea - Xiyu Wang - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA) a vorbit despre colaborarea sa cu psihologa franceză alături de care lucrează de mai mult timp, evidențiind rolul important pe care acesta îl are în cariera sa.
Casa Pariurilor Roland Garros 2026

Casa Pariurilor Roland Garros 2026

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Jucătoarea din Târgoviște traversează o perioadă excelentă și continuă să impresioneze prin rezultatele obținute. La Roland Garros, Sorana și-a egalat cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam, calificându-se în sferturile de finală, unde o va înfrunta astăzi pe Mirra Andreeva (19 ani, locul 8 WTA), în direct pe Eurosport, de la ora 12:00, pe arena Philippe Chatrier.
În optimi, românca a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang (25 de ani, locul 148 WTA) cu 6-3, 7-6(4). După meci, Cîrstea a oferit detalii atât despre echipa sa, cât și despre Bernadette Martin, psihologul care îi este alături de mai mulți ani.
"Da, pentru mine personal, am aceiași oameni de ani de zile lângă mine. Sunt o persoană destul de loială și, în momentul în care îmi merge bine cu cineva, îmi place să stau cu acea persoană.
Aici l-am pe antrenorul meu, Adrian Cruciat, pe fizioterapeut, Andrei Cristofor, și a venit și domnul Marius Comănescu, fostul meu antrenor, care pentru mine este ca o familie, ca un al doilea tată și mă ajută extrem de mult din punct de vedere emoțional.
La fel, am avut psihologa mea, este franțuzoaică, și a fost astăzi (n.r. duminică) la meci. Din nou, familia este alături. Sunt multe piese, să spun așa, în acest puzzle. Deși pe teren apar singură, sunt foarte mulți oameni în spate care muncesc la acest vis al meu", a declarat Sorana Cîrstea la conferința de presă, citată de fanatik.ro.

Roland Garros: Sorana Cîrstea a vorbit în cadrul unui podcast despre psihologa franceză cu care lucrează

Sorana Cîrstea a oferit mai multe detalii despre parteneriatul său cu psihologul francez la sfârșitul anului trecut, în cadrul unei apariții la un podcast.
"Acum am un psiholog, de 8 ani, e aceeași doamnă. Și nu este psiholog sportiv, este unul normal, dar a făcut minuni cu mine, îi voi fi mereu recunoscătoare. Are, de fapt, peste 80 de ani și vorbim mult.
Mă plâng mereu la ea și i-am zis: «Sunt îngrozită, pentru că sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână!».
Iar ea mi-a răspuns: «Sorana, ești un bebeluș. Nici măcar nu ai început să trăiești». Iar apoi am ajuns la concluzia că poate sunt un pic prea bătrână pentru tenis, dar sunt tânără pentru viață", a adăugat Sorana.
picture

Aşa s-a calificat Sorana Cîrstea în sferturi la Roland Garros! Final de meci fabulos pentru româncă

Sursa video: Eurosport

Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo