România, doar 3 reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garros! Begu, învinsă dramatic în calificări

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse vor fi singurele reprezentante ale României pe tabloul principal de la Roland Garros. În calificări, țara noastră a avut două sportive implicate, dar ambele s-au oprit prematur. După ce Miriam Bulgaru a pierdut în turul 1, Irina Begu a cedat azi în turul 2 în fața olandezei Suzan Lamens, scor 4-6, 7-6, 2-6, după ce în setul 2 a rezistat eroic.

Irina Begu, Roma

Credit imagine: Getty Images

Roland Garros 2026 va începe duminică, dar pe zgura pariziană a început să se joace încă din această săptămână, când se desfășoară calificările. România nu a avut niciun reprezentant în competiția masculină, dar la feminin au fost implicate două jucătoare: Miriam Bulgaru și Irina Begu. Sportiva din Alba Iulia a fost învinsă încă din prima rundă a calificărilor, iar speranțele Irinei de a juca din nou pe tabloul principal de la Paris au fost spulberate astăzi.
Revenită curând în circuit după aproape un an de pauză din cauza problemelor medicale, Begu a mers la Paris după două înfrângeri fără set câștigat la Madrid (a pierdut contra Laurei Siegemund în turul 1) și Roma (a pierdut la Anastasia Potapova în primul tur din calificări). Irina a început bine calificările de la Roland Garros, învingând-o în 3 seturi pe bulgăroaica Elizara Yaneva (222 WTA), dar în runda a doua a cedat clar contra olandezei Suzan Lamens (129 WTA), cap de serie 17 în calificări.

Irina Begu, învinsă dramatic în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros! Cîrstea, Cristian și Ruse, singurele românce care vor juca pe tabloul principal

Batava a condus cu break în primul set, dar Irina a revenit și a egalat la 4 și părea capabilă de un meci foarte solid. Din păcate, românca a pierdut următoarele două game-uri și prima manșă a ajuns în dreptul adversarei. Lamens s-a desprins repede și în actul secund, dar Begu nu a abandonat lupta și a rămas în meci, recuperând de două ori handicapul de un break și egalând la 3. Din acel moment, Irina a fost jucătoarea mai eficientă și a ajuns să servească pentru set la 5-4, dar nu a reușit să tranșeze lucrurile în favoarea sa și s-a ajuns în tie-break. Acolo, dramat a atins cote uriașe: Begu a salvat două mingi de meci și în final s-a impus cu 9-7, împingând disputa în decisiv.
Primul game din setul 3 a fost unul maraton, în care Begu a salvat 5 mingi de break și în cele din urmă și-a făcut serviciul, dar nu a putut profita de momentul bun. Ulterior s-a mers cap la cap până la 2-2, după care la Irina a început să se vadă mai mult oboseala și adversara a câștigat 3 game-uri la rând. Begu a mai pus un joc pe tabelă, dar în cele din urmă Lamens s-a impus cu 6-4, 6-7(7), 6-3, după 3 ore și 14 minute de joc.
Așadar, Irina Begu a ratat șansa de a se califica pe tabloul principal de la Roland Garros și va rata pentru prima dată după 12 ani al doilea Grand Slam al anului. De altfel, de la prima sa participare, în 2011, sportiva noastră a lipsit o singură dată din competiția propriu-zisă de la Paris, în 2014. Cele mai bune performanțe ale sale pe zgura pariziană au fost înregistrate în 2016 și 2022, când a ajuns până în optimile de finală.
Odată cu înfrângerea Irinei Begu e clar că România va avea numai 3 reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garros în acest an. Sorana Cîrstea (18 WTA), Jaqueline Cristian (33 WTA) și Gabriela Ruse (75 WTA) au acces direct pe tabloul principal datorită clasamentului și își vor afla joi adversarele din primul tur, în urma tragerii la sorți. Dintre ele, doar Jaq a decis să joace în această săptămână un turneu pregătitor. Ea e calificată în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Strasbourg, după ce a învins-o astăzi în două seturi Clara Tauson (21 WTA), scor 6-1, 7-5. Românca va lupta pentru un loc în careul de ași cu Daria Kasatkina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo