Sierra, interviu cu lacrimi în ochi, după ce a fost "demolată" de Sorana Cîrstea la Roland Garros: "Doare și o să doară!" Ce a spus despre româncă
Solana Sierra a izbucnit în lacrimi după înfrângerea usturătoare suferită în fața Soranei Cîrstea la Roland Garros 2026. Argentinianca a recunoscut superioritatea româncei, a explicat de ce i-a fost imposibil să își găsească ritmul și a transmis un mesaj emoționant după cea mai bună performanță a carierei sale la Grand Slam-ul parizian.
Sorana Cîrstea e în optimi la Roland Garros 2026! Românca, victorie cu 12-0 în fața Solanei Sierra
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea a oferit una dintre cele mai autoritare prestații ale carierei la Roland Garros 2026, calificându-se în optimile de finală după o victorie categorică în fața argentiniencei Solana Sierra. Românca, aflată pe locul 18 mondial, s-a impus cu un dublu 6-0 în mai puțin de o oră, iar adversara sa nu și-a putut stăpâni emoțiile la finalul confruntării.

Casa Pariurilor, Roland Garros 2026
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Într-un interviu acordat pentru ESPN Tennis, Sierra, ocupanta locului 68 WTA, a vorbit cu lacrimi în ochi despre una dintre cele mai dificile înfrângeri din cariera sa, recunoscând superioritatea totală a româncei.
"Este o zi tristă, doare și o să doară. Evident, nu mi-am dorit să închei cu un astfel de rezultat. M-am simțit puțin mai obosită decât de obicei, dar face parte din experiență și cred că voi gestiona mai bine astfel de situații pe măsură ce voi juca mai mult în aceste turnee. Sorana a făcut un meci extraordinar, a jucat foarte bine. Sincer, am simțit că nu mi-a oferit prea multe șanse. Aș fi putut face și eu mai mult, dar trebuie să fiu mândră de sezonul de zgură pe care l-am avut", a declarat jucătoarea din Argentina.
CITEȘTE ȘI:
- EXCLUSIV | Sorana Cîrstea promite să continue în circuitul WTA, dar cu o condiție! "Rămâne valabilă"
- Marele Corretja, "vrăjit" de Sorana Cîrstea la Roland Garros! Discurs la superlativ despre româncă
Solana Sierra, la Roland Garros: "Cîrstea joacă foarte repede"
Sierra a explicat că ritmul impus de Sorana Cîrstea a fost unul dintre principalele motive pentru care nu a reușit să intre în meci: "Cîrstea joacă foarte repede și îmi este destul de greu să mă adaptez acestui stil de joc. Am încercat să construiesc schimburi mai lungi, dar la final ajunsesem să încerc doar să câștig un game. Sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățesc, iar acest meci îmi va oferi multe lecții", a spus Sierra.
Deși a părăsit competiția într-un mod dureros, jucătoarea din Argentina a ținut să privească și partea pozitivă a parcursului său de la Paris. Cu ochii în lacrimi, ea a subliniat că experiența acumulată în marile turnee o va ajuta să progreseze:
"Aceste victorii au fost foarte importante pentru mine. Totul face parte din proces și, peste câteva zile, voi privi lucrurile cu mai multă liniște. În ultimul an am jucat în cele mai mari și mai importante turnee din lume, iar acum este vorba despre a învăța din fiecare experiență. Cu cât voi juca mai mult la acest nivel, cu atât voi deveni mai bună", a concluzionat Sierra.
În ciuda eliminării, jucătoarea din Mar del Plata își va îmbunătăți considerabil clasamentul mondial, urmând să urce virtual până pe poziția 54 WTA, cu 14 locuri mai sus față de clasamentul de la începutul turneului. De cealaltă parte, Sorana Cîrstea își continuă parcursul excelent de la Roland Garros și se pregătește pentru duelul din optimile de finală împotriva chinezoaicei Xiyu Wang.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
0
0
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)