Zgură încinsă încă din primul tur! Duelurile de neratat de la Roland Garros
Tragerea la sorți a tablourilor principale de la Roland Garros a avut loc joi, iar încă din primul tur vom avea parte de mai multe meciuri extrem de interesante. De exemplu, Iva Jovic și Alexandra Eala, două jucătoare foarte promițătoare, se vor duela pentru un loc în runda secundă.
Iva Jovic
Credit imagine: Getty Images
Astăzi a avut loc evenimentul care a stabilit tablourilor principale de la Roland Garros. Așa cum se întâmplă mereu, meciuri foarte interesante se anunță încă din primul tur, iar ediția din acest an de la Paris nu face excepție.
La feminin, cel mai așteptat duel este probabil Iva Jovic - Alexandra Eala. Americana de 18 ani este pe locul 17 în ierarhia WTA, în vreme ce filipineza de 20 de ani ocupă poziția a 38-a. Cele două sunt considerate a fi unele dintre cele mai promițătoare jucătoare din circuitul mondial, iar acum se vor întâlni în premieră. Învingătoarea va da în runda următoare peste Emma Navarro sau Janice Tjen.
Un alt meci care aduce față în față sportive tinere va fi cel dintre Victoria Mboko și Nikola Bartunkova. Canadianca, aflată pe locul al 9-lea în ierarhia WTA, pornește clar cu prima șansă, însă cehoaica a impresionat în ultima perioadă, iar la ultima actualizare a clasamentului mondial a înregistrat o urcare spectaculoasă de 29 de poziții, până pe 65.
În mod evident, partida Arynei Sabalenka este și ea așteptată de toată lumea. Lidera mondială o va întâlni pe Jessica Bouzas Maneiro, care anul trecut la Paris a produs o mare surpriză din prisma scorului, iberica învingând-o pe Emma Navarro cu un categoric 6-1, 6-0. Bielorusa a câștigat ambele partide directe cu Bouzas Maneiro, ambele în două seturi, la Australian Open 2025 și Cincinnati 2025.
De asemenea, va fi de urmărit și cum se va prezenta Iga Swiatek la debut. Poloneza, campioană de patru ori la Paris, s-a oprit anul trecut în semifinale și speră că va recâștiga titlul. Întâi de toate, ea va trebui să treacă de Emerson Jones, o tânără sportivă de 17 ani din Australia.
Meciuri interesante și pe tabloul masculin
La masculin, Matteo Berrettini va da peste Marton Fucsovics, cei doi fiind prezențe constante în turneele importante. Italianul a ajuns până în sferturi la ediția din 2021, iar maghiarul a bifat optimile de finală în 2020. Berrettini conduce în confruntările directe cu scorul de 3-1.
Cândva unul dintre cei mai buni jucători din circuit, Hubert Hurkacz speră să revină la nivelul de odinioară. Clasat pe locul 78 în ierarhia ATP, polonezul va da în primul tur peste Jaime Munar. Cei doi s-au întâlnit o singură dată până acum, la Next Gen 2018, Hurkacz câștigând cu scorul de 3-2.
Pentru Stan Wawrinka, ediția din acest an va fi ultima la Roland Garros. Veteranul elvețian a câștigat competiția în 2015, iar fanii sunt dornici să îl vadă din nou la treabă. În primul tur, Wawrinka va avea parte de un adversar foarte dificil, Arthur Fils, iar această confruntare ar putea fi ultima a sa la Paris. Francezul a câștigat singurul meci direct contra sportivului ajuns la 41 de ani, scor 2-0, la Marseille, în 2023.
Un duel extrem de interesant va fi cel dintre Moise Kouame, o tânără speranță a Franței în vârstă de 17 ani, și Marin Cilic, care are cu 20 de ani mai mult decât adversarul său! Pentru Kouame, prezența la Roland Garros va fi prima la un turneu de Grand Slam, în vreme ce croatul a bifat o semifinală la Paris și are un titlu de GS în palmares, adjudecat la US Open, în 2014.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/9637.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2231.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2229.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2776.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4354.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2213.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2201.png)