Cum arată topul "bogaților" din tenis, după Roland Garros 2021. Suma uriașă încasată de Novak Djokovic la Paris

Novak Djokovic a câștigat ieri titlul la Roland Garros în finala istorică disputată în compania lui Stefanos Tsitsipas.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic s-a impus duminică în finala de la Roland Garros în fața lui Stefanos Tsitsipas și a cucerit astfel al 19-lea său titlu de Grand Slam, al doilea la Paris, fiind acum cu doar un titlu major în urma marilor lui rivali, Roger Federer și Rafael Nadal. Odată cu triumful sârbului la Paris, Djokovic a devenit primul jucător din Era Open care a cucerit în carieră de cel puțin două ori fiecare turneu de Grand Slam.
Pe lângă bucuria uriașă de a câștiga un titlu la trofeul de casă al lui Rafael Nadal, marele lui rival, Novak Djokovic s-a ales după un parcurs incredibil la Paris cu 1,4 milioane de euro, fiind pe primul loc în topul bogaților din tenis, potrivit Marca. Premiul impresionant pe care l-a încasat la Roland Garros duce câștigurile totale ale lui Nole la 123,688,000 de euro, mai mult decât oricine a practicat acest sport în istorie.

Novak Djokovic, cel mai bogat tenismen (câștiguri exclusiv din tenis)

Pe locul al doilea în clasamentul bogaților din tenis se clasează Roger Federer, cu 107,512,000 de euro, iar podiumul este completat, în mod firesc, de celălalt membru al grupului select The Big Three, Rafael Nadal, care a reușit în întreaga carieră să câștige din tenis nu mai puțin de 103,165,000 de euro.
Poziția a patra în această ierarhie este ocupată de cea mai titrată jucătoare de tenis din Era Open, Serena Williams, care se află însă la mare distanță de ocupanții primelor trei locuri privind câștigurile din tenis. Americanca a încasat nu mai puțin de 78,000,300 de euro. Dacă Djokovic s-a ales cu peste 1 milion de euro pentru victoria lui remarcabilă de ieri, învinsul din finală, Stefanos Tsitsipas, a încasat 750,000 de euro pentru prezența în finala de la Roland Garros.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo