Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Rafael Nadal, calificare la pas în sferturile Roland Garros! "Matadorul" l-a învins lejer pe Sinner

Nicu Savin

Actualizat 08/06/2021 la 12:16 GMT+3

Rafael Nadal s-a calificat fără probleme în sferturile de finală de la Roland Garros. "El Matador" a avut nevoie de numai 3 seturi pentru a-l învinge pe italianul Jannik Sinner, scor 7-5, 6-3, 6-0.

Rafael Nadal lors de son 8e de finale contre Jannik Sinner à Roland-Garros 2021

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal s-a calificat mai ușor decât era de așteptat în sferturile de finală de la Roland Garros.
Cine se impune în 2021 la Roland Garros la masculin?
De 13 ori campion la Paris, ibericul nu a început tocmai bine meciul cu Jannik Sinner, italianul ajungând să conducă cu 5-3 în primul set. Din acel moment însă, au fost rare momentele când Sinner s-a mai ridicat la nivelul unui asemenea meci.

Rafael Nadal, în sferturi la Roland Garros

Rafa a câștigat 8 game-uri consecutive, impunându-se în primul set cu 7-5 și având 4-0 și în cel de-al 2-lea. Sinner a mai avut o răbufnire de orgoliu și s-a apropiat la 4-3, dar apoi a urmat o altă serie impresionantă a "Matadorului", care nu a mai cedat niciun game până la final.
Așadar, Nadal s-a impus cu 7-5, 6-3, 6-0, la capătul a 2 ore și 20 de minute de joc și s-a calificat în sferturile de finală.
Următorul adversar al lui Nadal va fi Diego Schwartzman, care a trecut, tot în 3 seturi, de Jan Lennard Struff. Nadal și Schwartzmann s-au întâlnit și la ediția precedentă, când Nadal s-a impus cu 3-0 la seturi, în semifinale.
Tabloul sferturilor de finală de la Roland Garros
  • Novak Djokovic - Matteo Berrettini
  • Rafael Nadal - Diego Schwartzman
  • Stefanos Tsitsipas - Daniil Medvedev
  • Alexander Zverev - Alejandro Davidovich Fokina
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo