Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#ReveniriDeLegendă Cum a pierdut Ilie Năstase la Roland Garros un meci după ce a condus cu 2 seturi câștigate la 0

Irina Aldea

Publicat 01/06/2021 la 01:00 GMT+3

Meciul din turul întâi de la Roland Garros 1969 dintre Ilie Năstase și Stanley Matthews se încadrează perfect în categoria revenirilor de legendă.

Ilie Năstase

Credit imagine: Getty Images

La ediția din 1969 a Roland Garros, a 73-a din istoria turneului și a doua din Era Open, în primul tur a avut loc un meci care va rămâne pentru totdeauna în istoria turneului drept primul duel în care un jucător pierde două seturi la 0 și reușește totuși să câștige meciul. Din păcate pentru România, jucătorul învins, cel care a câștigat cele două seturi la 0, este chiar Ilie Năstase.
Acesta a fost primul meci din Era Open în care s-a întâmplat una ca asta. Jucătorul care trebuie să primească credit pentru reușită este britanicul Stanley Matthews, un tenismen modest care cu siguranță se mândrește să fi fost jucătorul care l-a învins pe Năstase în primul tur al unui turneu de Grand Slam, chiar dacă pe acea vreme "Nasty" încă nu "explodase" la cel mai înalt nivel al tenisului.

Cum a pierdut Ilie Năstase la Roland Garros după ce a condus cu 2 seturi câștigate la 0

În acel meci, Stanley Matthews câștigase primul set cu scorul de 6-3, însă Ilie Năstase avea să-i dea o replică puternică adversarului său. Manșa secundă a fost câștigată de român în mod categoric, cu 6-0. Nici setul al treilea nu s-a desfășurat într-o altă direcție, iar tenismenul român conducea cu 2-1 la seturi și lua o perspectivă importantă în câștigarea meciului.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, .
Totuși, lucrurile nu au mers în acea direcție, asta pentru că britanicul Matthews a revenit și a egalat la seturi după 6-4 în manșa a patra. Setul decisiv a fost de departe cel mai disputat, dar Matthews a fost jucătorul mai insistent, care a rămas în meci îndiferent de ce s-a întâmplat până atunci, dând uitării cele două seturi pierdute la 0, așa că s-a impus cu scorul de 6-3, 0-6, 0-6, 6-4, 8-6.
Ilie Năstase - 48 de ani
Năstase este unul dintre cei trei jucători care au pierdut un meci la turneele de Grand Slam în Era Open după ce au câștigat două seturi cu 6-0. Celălalt meci de la Roland Garros care s-a încheiat cu victoria unui jucător care a pierdut două seturi la 0 este Roland Garros 1969, Dennis Ralston - Patricio Rodriguez 6–2, 6–4, 0–6, 0–6, 6–4. Un alt meci care s-a încheiat cu victoria unui jucător care a pierdut două seturi la 0 este US Open 1981, Jose Clerc – Mel Purcell 6-3, 0-6, 0-6, 6-4, 6-3.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo