Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Te-ai întâlnit cu Sfântul Sava la vestiar?" Novak Djokovic, răspuns genial pentru un jurnalist la Roland Garros 2021

Irina Aldea

Actualizat 15/06/2021 la 09:57 GMT+3

Novak Djokovic s-a încoronat campion la Roland Garros duminică. Sârbul a revenit fantastic de la 0-2 la seturi în fața lui Stefanos Tsitsipas și a cucerit al doilea lui titlu la Paris, al 19-lea al carierei. Nole a fost întrebat dacă "s-a întâlnit cu Sfântul Sava la vestiar".

Novak Djokovic

Credit imagine: Eurosport

Novak Djokovic este noul campion de la Roland Garros! Sârbul a revenit duminică fantastic de la 0-2 la seturi în finala cu Stefanos Tsitsipas și a cucerit al doilea său titlu la Roland Garros, al 19-lea al carierei. Liderul mondial din ATP a câștigat finala cu Stefanos Tsitsipas, scor (6) 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, la capătul unui meci maraton care a durat patru ore și 12 minute de joc.
Astfel, "blestemul Rafael Nadal" se oprește la Roland Garros! Niciunul dintre cei doi jucători care au reușit să-l învingă pe iberic la Paris nu au reușit până acum să câștige și trofeul – Soderling (a pierdut finala cu Federer în 2009), Djokovic (a pierdut finala cu Wawrinka în 2015). Duminică, acest "blestem" a fost rupt de marele campion sârb. În plus, Nole este singurul tenismen din Era Open care are cel puțin câte două titluri la fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam.

Novak Djokovic a fost întrebat la Paris dacă "s-a întâlnit cu Sfântul Sava la vestiar"

Duminică, Novak Djokovic e cedat primele două seturi în fața adversarului său, arătând un joc pasiv, lipsit de sclipire. După cele două seturi pierdute, Nole a mers la vestiar, iar apoi, parcursul scorului a cunoscut o răsturnare incredibilă. Marele campion sârb a început să joace din ce în ce mai bine, iar adversarul său, Tsitsipas, a început să greșească, grăbindu-se să ajungă la linia de finish. La final, grecul și-a exprimat nedumerirea privind revenirea incredibilă a sârbului.
La conferința de presă de după finală, jurnalistul italian Ubaldo Scanagatta, cunoscut pentru momentul genial "Not too bad" de la Australian Open 2019, l-a întrebat pe Nole dacă "s-a întâlnit cu Sfântul Sava la vestiar" după cedarea celor două seturi: "Novak, felicitări pentru succesul incredibil, nu am cuvinte, voi spune doar atât: 84 de titluri în total, 19 de Grand Slam, 35 de victorii în cinci seturi, nimic nu pare să te poată opri. Vreau să știu ce se întâmplă când mergi la vestiar. Pentru că ai mers acolo și te-ai întors ca nou în meciul cu Museti la 0:2 la seturi. A fost la fel împotriva lui Beretini și împotriva lui Nadal, astăzi Tsitsipas a spus că ai fost un alt jucător când ai revenit pe teren. L-ai întâlnit pe Sfântul Sava, marele sfânt și protector al Serbiei sau ce?", a spus Ubaldo.
Această întrebare l-a făcut pe Nole să râdă copios și a dat un răspuns spontan: "Așa este, am îngerii mei păzitori cu mine, sunt acolo mereu. Am propriul meu colț special, dar este un secret, nu vi-l pot dezvălui, atâta timp cât funcționează destul de bine în fovoarea mea nu vi-l pot spune", a răspuns Djokovic, râzând.
Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:
  • Roger Federer 31
  • Novak Djokovic 29
  • Rafael Nadal 28
  • Ivan Lendl 19
  • Pete Sampras 18.
Cursa titlurilor de Grand Slam:
  • 1 Roger Federer / Rafael Nadal 20
  • 3 Novak Djokovic 19.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo