Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roland Garros – Semifinale feminine: Keys v Stephens

DeGetty Images

Publicat 07/06/2018 la 16:04 GMT+3

Madison Keys și Sloane Stephens reeditează finala de la US Open în semifinalele de la Roland Garros. Va putea Keys să-și ia revanșa?

A general view inside court Suzanne Lenglen - Avancronica SF F 2

Credit imagine: Getty Images

Madison Keys (13) v Sloane Stephens (10) – Eurosport 1 & Eurosport 1 HD – În jurul orei 18:00
Când Madison Keys și Sloane Stephens s-au întâlnit pentru a doua oară ca adversare pe terenul de tenis, un titlu de Mare Șlem era în joc. Se întâmpla anul trecut la US Open, iar Stephens a fost jucătoarea mai bună, ridicând trofeul. Cele două americance se vor întâlni din nou astăzi, cu un loc într-o nouă finală – a doua pentru oricare dintre ele – în joc.
Sfert-finalistă la Australian Open în ianuarie, Keys nu a pierdut niciun set în drumul său spre semifinale la Roland Garros. Dintre cele două jucătoare, ea a avut parte de testul mai dificil în sferturi, când a eliminat-o pe Yulia Putintseva în două seturi echilibrate, 7-6, 6-4. Departe de a fi o specialistă pe zgură, Keys este pentru prima oară în această fază a turneului de la Paris. Cea mai bună performanță a sa până în acest an a fost accederea în optimile de finală în 2016, când a pierdut în fața lui Kiki Bertens.
De partea cealaltă Stephens a cedat un singur set în turneu, atunci când a avut și cel mai dificil meci – în turul 3 câștigat cu 8-6 în decisiv în fața Camilei Giorgi. Pe lângă acel meci de la mijlocul turneului, Stephens a impresionat cu victorii clare, inclusiv în fața Dariei Kasatkina în sferturile de finală, 6-3, 6-1.
Avantajul moral oferit de victoria de anul trecut ar putea fi important pentru Stephens. Ea și Keys sunt bune prietene în afara terenului, fapt evident și la festivitatea de premiere de la US Open. Cu doi ani mai în vârstă decât conaționala ei, Stephens este socotită drept având prima șansă de a se califica în finală și are de partea ei statistici impresionante în acest turneu – joacă excelent pe al doilea serviciu și profită de serviciile secunde adverse.
Mai mult, are un sezon mai reușit decât adversara ei: după înfrângerea din primul tur de la Australian Open, Stephens a cucerit titlul la Miami pe hard, învingând nume importante precum Garbine Muguruza, Angelique Kerber, Victoria Azarenka și Jelena Ostapenko.
Arma principală a lui Keys este primul serviciu. Dintre semifinalistele turneului, americanca conduce într-un clasament al punctelor câștigate când pune mingea în joc la prima încercare. Stilul său de joc este unul mai agresiv. Keys preferă să ia inițiativa, în timp ce Stephens va fi cea care va analiza situația înainte de a-și ajusta tenisul.
Ce este cert este că una dintre finalistele din acest an de la Roland Garros va fi o americancă. Keys sau Stephens? Rămâne de văzut.
***
UPC România este sponsorul transmisiunii Eurosport de la Roland Garros.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo