Eurosport

Moment istoric la Roland Garros. Philippe Chatrier are în sfârșit acoperiș

Moment istoric la Roland Garros. Philippe Chatrier are în sfârșit acoperiș

05/02/2020 la 12:27Actualizare 05/02/2020 la 13:28

Organizatorii de la Roland Garros au anunțat că lucrările pentru acoperișul de pe Philippe Chatrier s-au încheiat cu o lună mai devreme decât era anticipat.

Începând cu 2020, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului va avea în sfârșit o arenă acoperiș.Montarea acoperișului retractabil de pe Philippe Chatrier a fost finalizată cu o lună înainte de data la care se preconiza că se vor încheia lucrările, iar organizatorii sunt încântați că problemele legate de vreme nu vor mai exista, sau măcar vor exista într-o măsură mai mică.

Cu o capacitate de 15.000 de locuri, arena centrală de la Paris rămăsese ultima din seria celor patru de Grand Slam care nu dispunea de un acoperiș (Centralul londonez de la Wimbledon, Arthur Ashe și Rod Laver Arena dispun de acoperiș de câștiva ani). Australian Open este cel mai dotat turneu din acest punct de vedere, dispunând de trei arene acoperite, în timp ce Wimbledon și US Open de câte două. Mai mult, din 2021, Open-ul francez va dispune și de nocturnă. De multe ori, la Paris s-a întâmplat ca partidele să fie amânate din cauza întunericului și a vremii nefavorabile.

Noul Philippe Chatrier, atracția principală de la Roland Garros

Începând de anul trecut, vizibilitatea de pe arena principală de la Roland Garros a crescut semnificativ, au anunțat organizatorii. Peste 15.000 de locuri sunt oferite de organizatori pentru meciurile celor mai buni jucători prezenți la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, care va fi transmis în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport Player.

RG

Numele arenei centrale de la Openul francez vine de la fostul jucător de tenis Philippe Chatrier (2 februarie 1926 - 22 iunie 2000). Acesta a fost președintele Federației Franceze de Tenis timp de 20 de ani și președintele Federației Internaționale de Tenis timp de 14 ani. Arena a fost refăcută în 2018, în vederea optimizării vizibilității și pentru a putea fi acoperită în vreme de ploaie, cu un acoperiș retractabil, precum și nocturnă. Costurile construcției s-au ridicat până în prezent la 150 milioane de euro. Roland Garros 2020 (ediția cu numărul 124): 18 mai - 7 iunie.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.