Aryna Sabalenka (4 WTA) este considerată de specialiști printre marile favorite de a câștiga la Roland Garros în acest an. Jucătoarea din Belarus a început excelent turneul, cu o victorie în 2 seturi contra Anei Konjuh, ia rastăzi a continuat pe aceeși linie, deși a întâmpinat ceva probleme împotriva compatrioatei sale, Aliaksandra Sasnovich (103 WTA).
Debutul de meci a fost unul mai puțin obișnuit, niciuna dintre jucătoare nereușind să câștige pe propriul serviciu până la scorul de 3-3. Echilibrul a continuat apoi și fiecare și-a intrat în mână la serviciu, dar Sabalenka a reușit un nou break fix la momentul oportun și s-a impus cu 7-5 în primul set.

Aryna Sabalenka avansează în turul 3 la Roland Garros

Upper Austria Ladies Linz
Simona Halep e în sferturi la Linz! Românca și-a luat revanșa în fața Aliaksandrei Sasnovich
09/11/2021 LA 11:47
Setul secund a însemnat o nouă sarabandă de break-uri, dar Sasnovich nu a reușit nici un game pe propriul serviciu, astfel că Sabalenka s-a impus în final cu 7-5, 6-3, după o oră și 31 de minute de joc.
În runda următoare, Sabalenka o va întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova (32 WTA), o altă jucătoare care nu a pierdut set până acum, învingându-le cu 2-0 pe Cristina McHale și Ajla Tomljanovic.
Cele două s-au întâlnit acum mai puțin de o lună, în semifinalele de la Madrid, Sabalenka impunându-se atunci în 2 seturi, scor 6-2, 6-3. Astfel, a 4-a jucătoare a lumii pornește ca mare favorită, dar rusoaica este fostă sferfinalistă la Paris (2011) și are experiența necesară de a aborda un asemenea meci.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Upper Austria Ladies Linz
Organizatorii de la Linz au anunțat programul de marți! Când se joacă Simona Halep – Sasnovich
08/11/2021 LA 17:52
Upper Austria Ladies Linz
Sorana Cîrstea a explicat de ce s-a retras de la Linz: "Medicii m-au sfătuit să nu intru pe teren"
08/11/2021 LA 17:41