Naomi Osaka, a doua jucătoare a lumii, a anunţat, luni, pe Twitter, că se retrage din turneul de la Roland Garros ca urmare a amenințărilor cu descalificarea primite de niponă de la cele patru turnee de Grand Slam. Prin urmare, românca Ana Bogdan se califică fără să joace în runda a treia a celui de-al doilea turneu major al anului.
''Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis'', a scris Osaka pe contul personal de Twitter. Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câştigat primul său titlu de Grand Slam, în 2018, la US Open, iar discuţiile cu jurnaliştii i-au declanşat aceste probleme.

Roland Garros 2021 | Ce crede Boris Becker că se va întâmpla cu Naomi Osaka

Tenis
Locul ocupat de Simona Halep în "clasamentul adevărului"! Poziție mult mai bună decât în WTA
03/11/2021 LA 12:00
Boris Becker este de părere că Naomi Osaka va fi nevoită să se lupte pentru a-și salva cariera după ce a dezvăluit că se confruntă cu depresia și anxietatea de a vorbi cu presa la turnee. Vrobind în cubul Eurosport, Becker și-a exprimat susținerea față de Osaka, dar a spus că problemele sale ar putea să-i pună cariera în pericol.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
"Din păcate am auzit din ce cauză vrea să boicoteze presa. Sănătatea mintală trebuie luată în serios de fiecare dată, mai ales la o tânără cum este ea. Nu a reușit să gestioneze presiunea de a sta mereu de vorbă cu presa, mai ales după pierderea unui meci. Mats, tu și cu mine știm că asta se mai întâmplă din când în când și trebuie să te descurci cu presiunea. Fără presă nu ar exista niciun premiu, niciun contract major. Nu poți primi tot ce-ți dorești fără să faci și un compromise. Personal, am urât presa. Nu mi-a plăcut să vorbesc cu nimeni, dar a trebuit s-o fac.
Ea a spus că se retrage din turneu pentru că nu mai poate suporta situația aceasta. Pentru mine, aceste declarații mie îmi ridică niște semne serioase de întrebare. Dacă nu poate gestiona presiunea cu presa la Paris, atunci nu va putea nici la Wimbledon sau la US Open. Simt că a ei carieră este în pericol din cauza problemelor ei de ordin mintal, ar trebui să fie luată în serios când se ajunge până la retragerea din turneu", a spus Becker în cubul Eurosport.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Tenis
Simona Halep a coborât pe locul 17 WTA. Naomi Osaka a ieșit din TOP 10. Cum arată clasamentul
04/10/2021 LA 09:37
Tenis
Tot ce trebuie să știi despre Indian Wells, "al cincilea" turneu de Grand Slam al anului
03/10/2021 LA 13:03