Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#PerformanțeleRomânilor Irina Begu, eliminată de Serena Williams! Americanca, mai lucidă în momentele cheie

Nicu Savin

Actualizat 31/05/2021 la 23:58 GMT+3

Irina Begu a pierdut în primul tur de la Roland Garros în fața Serenei Williams, scor 6-7(6), 2-6. Românca nu a reușit să profite de oportunitățile pe care și le-a creat în primul set și în manșa secundă nu a mai avut deloc răspuns la jocul americancei.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Sorții nu au fost deloc blânzi cu Irina Begu la Roland Garros, ea întâlnind-o în primul tur pe Serena Williams, triplă campioană pe zgura de la Paris. Totuși, sportiva noastră nu a avut trac și a făcut un meci lăudabil, pe care însă l-a pierdut în cele din urmă.
Debutul de meci a fost echilibrat, dar apoi Serena s-a desprins la 5-2 și primul set părea încheiat. Irina și-a ridicat brusc nivelul și a început o revenire fantastică, ajungând să servească pentru set la 6-5. Din păcate, Serena a făcut break-ul astfel că s-a ajuns în tie-break.
Acolo, Irina a jucat din nou foarte bine și a avut chiar 2 mingi de set consecutive, la 6-4. La fel ca toți marii campioni din sportul alb, Serena a găsit cele mai bune lovituri când se afla cu spatele la zid și a câștigat 4 puncte la rând și implicit primul set.

Roland Garros 2021 | Irina Begu a pierdut în primul tur în fața Serenei Williams

Ratarea unei oportunități atât de mari s-a văzut în jocul Irinei și în startul setului secund, când americanca a făcut un break chiar în primul game și apoi și l-a consolidat, desprinzându-se la 2-0. Irina a mai avut apoi câteva momente favorabile, dar nu a reușit să revină în meci și a pierdut în final cu 6-7(6), 2-6, la capătul a o oră și 45 de minute de joc.
Așadar, Irina Begu părăsește cel de-al 2-lea turneu de Grand Slam al anului încă din primul tur, dar se poate consola cu gândul că a căzut, totuși, de pe un cal mare.
În runda a doua, Serena Williams va întâlni o altă româncă. E vorba despre Mihaela Buzărnescu, care a trecut în primul tur de Arantxa Rus, după un dublu 7-5.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo