Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Va participa Bianca Andreescu la Roland Garros?". Răspunsul oferit de antrenorul său

Cosmin Cioboata

Actualizat 10/09/2020 la 16:23 GMT+3

Bianca Andreescu s-a accidentat la finalul anului 2019, iar de atunci nu și-a revenit la forma completă. Sylvain Bruneau, antrenorul jucătoarei din Canada, a dezvăluit că există șanse mici ca Bianca să participe la Roland Garros, turneul transmis în direct la Eurosport în perioada 21 septembrie - 11 octombrie.

Bianca Andreescu, numărul 6 WTA

Credit imagine: Getty Images

Bianca Andreescu ar fi suferit o fractură de stres la picior, fiind același tip de accidentare care a chinuit-o și în timpul junioratului. Accidentarea respectivă a fost precedată de o lovitură la umăr și o problemă la genunchi, care au ținut-o departe de teren la mai multe turnee din 2019 și începutul acestui an.
Jucătoarea cu origini românești, clasată pe locul 6 WTA, a evoluat ultima oară la finalul lunii octombrie, la Shenzen, când s-a retras după primul set împotriva Karolinei Pliskova, din cauza unei accidentări la genunchi.
Ea n-a reușit să revină până în luna martie, atunci când tenisul a fost întrerupt de pandemia de coronavirus, și se pare că va lipsi și la turneele din următoarea perioadă, inclusiv la Roland Garros.

Bianca Andreescu, șanse mici să participe la Roland Garros

Într-un interviu oferit recent, Sylvain Bruneau a mărturisit că are îndoieli în privința prezenței jucătoarei la Grand Slam-ul de la Paris.
"Se simte din ce în ce mai bine. A luat lucrurile pas cu pas. Încercăm să fim cât mai inteligenți și prudenți pentru a ajunge unde ne dorim. Cred că va fi prea devreme să revină la sezonul pe zgură, deși n-am luat încă o decizie finală.
Ne opucăm acum de problemă, iar timpul ne va spune când va putea reveni. Sperăm să nu se mai repete accidentarea. Acum ne concentrăm pe partea de fitness, iar ea se află într-o formă foarte bună.
Cu siguranță, este foarte frustrant (n.r. - că a lipsit din cauza accidentărilor), dar acum este mai bine. Muncește din greu și are o stare mentală bună, după frustrarea de a nu participa la US Open. Este o fată pozitivă și are oameni buni alături de ea. Vom lua în considerare mai multe turnee spre finalul anului, pentru a vedea dacă poate participa la Australian Open, în ianuarie.", a spus Sylvain Bruneau, citat de TSN.
Din cauza accidentărilor, Bianca Andreescu n-a putut să-și apere titlul cucerit anul trecut la US Open. La vremea respectivă, jucătoarea din Canada o învingea în finală pe Serena Williams, în două seturi (6-3, 7-5).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo