Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Țiriac are un favorit clar în finala Nadal - Djokovic: "Un singur om respect cu căciula în jos"

Cristian Mihală

Publicat 10/10/2020 la 19:24 GMT+3

Ion Țiriac are un favorit clar în marea finală de la Roland Garros, dintre Nadal și Djokovic. Miliardarul român îi va ține pumnii lui Rafa, pe care îl apreciază enorm nu doar pentru tenisul aproape perfect, ci și pentru caracterul fantastic.

Novak Djokovic, Rafael Nadal | French Open 2020

Credit imagine: Getty Images

Dacă la feminin favoritele au părăsit competiția devreme, turneul fiind câștigat de Iga Swiatek, în circuitul masculin vom avea parte de un ultim act de vis, între primii doi jucători ai lumii. Nadal are șansa istorică să îl egaleze pe Federer la numărul de Grand Slamuri câștigate (20), în timp ce sârbul luptă pentru a rămâne în plasa celor doi mari titani (un succes duminică l-ar aduce pe Nole la cota 18 GS-uri câștigate și va deveni favorit să își încheie cariera cu cele mai multe turnee de Grand Slam în palmares).
Ion Țiriac, fostul mare tensimen român, abia așteaptă finala de la Paris și mai mult ca sigur îi va ține pumnii "Matadorului". Chiar dacă admite că Nole e un sportiv fenomenal, omul de afaceri e impresionat de modul în care Rafa se comportă în afara terenului, iar acest lucru pare a conta decisiv în ochii patronului turneului de la Madrid.
"Djokovic nu e nici fratele meu, nici cel mai bun prieten al meu, dar e un mare jucător. Nu e idealul meu. Un singur om respect cu căciula în jos, acela e Nadal. Nu numai pentru jucătorul care este Nadal, ci și pentru omul care este", a afirmat Țiriac, pentru Gazeta Sporturilor.

Djokovic: "Îl invit pe Chuck Norris la Madrid să mă înveţe cum să evoluez pe zgura asta"

Relația dintre Țiriac și Djokovic este una destul de rece, după ce în urmă cu câțiva ani sârbul a refuzat două ediții la rând să meargă la Madrid, turneu patronat de omul de afaceri român. La unul dintre turnee a invocat o accidentare, pentru ca după doar o săptămână să fie prezent la Roma și să se impună.
Motivul principal al deteriorării relațiilor a fost legat de ideea miliardarului român de a aduce în capitala Spaniei zgură albastră. Nu culoarea l-a deranjat pe sârb, evident, ci faptul că nu avea stabilitate și aderență.
"Pe terenul central este imposibil să te mişti. Am jucat doar cinci mingi. În rest, doar le-am trimis în terenul adversarului, i le-am dat lui şi am aşteptat ca el să greşească. Pentru mine, ăsta nu e tenis! Ori ne vor da ghete de fotbal ca să putem juca, ori îl invit pe Chuck Norris la Madrid să mă înveţe el cum să evoluez pe zgura asta", spunea Novak Djokovic, la mijlocul deceniului.
29-26 e scorul întâlnirilor Djokovic-Nadal, cea mai consumată întâlnire din istoria tenisului, în "era Open". Nole e singurul jucător pe care Rafa l-a întâlnit de mai mult de 10 ori și care are palmares direct pozitiv. Totuși, în meciurile jucate pe zgură, "Matadorul" conduce cu 17-7, lucru normal în condițiile în care vorbim despre cel mai mare jucător din istorie pe suprafața roșie.
Finala de la Roland Garros, Nadal - Djokovic, se va disputa duminică, de la ora 16:00, în direct pe Eurosport 1 și pe Eurosport Player.
Vodafone este sponsor oficial al transmisiunilor Eurosport de la Roland Garros.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo