Fiecare Roland Garros este unul special pentru Rafa Nadal, însă cel din 2021 este unul cu adevărat deosebit. Cu un nou succes pe zgura pariziană, Nadal va intra în istorie și va deveni tenismenul cu cele mai multe Grand Slam-uri câștigate. În acest moment se află la egalitate cu Roger Federer, ambii având 20.
Fără îndoială cu acest lucru în gând a pornit Rafa noua aventură de la Paris iar adversarul său din primul tur, australianul Alexei Popyprin, era unul ofertant. Situat pe locul 62 mondial, australianul a oferit însă o adevărată luptă la începutul partidei.
Roland-Garros
Mărturia campioanei de junioare de la Roland Garros: "Mi-am văzut cei mai buni prieteni acum 2 ani"
18/06/2021 LA 13:29

Rafa Nadal, victorios în primul tur la Roland Garros

În primul set cei doi au mers de la egal la egal iar Nadal s-a impus în cele din urmă cu 6-3, reușind însă să aibă în plus un singur break față de adversarul său mult mai tânăr.
Cu toate acestea, al doilea set i-a aparținut în mod clar spaniolului. Lui Popyirin parcă nu i-a mai intrat nimic, în timp ce loviturile lui Nadal au început să fie din ce în ce mai precise. Nadal s-a impus în cele din urma în al doilea set cu 6-2 și să-și ia un avantaj serios înainte de ultima parte a partidei.
Al treilea set a fost cu mult mai echilibrat decât s-ar fi așteptat oricine. Mai întâi Popyrin a preluat conducerea cu 5-2, însă ocazia a părut să îl fi copleșit pe tânărul australian, acesta fiind ajuns din urmă în final de Nadal după un joc nesigur. S-a ajuns la 5-5 iar serviciul australianului părea să fie din ce în ce mai vulnerabil. După un game lung, în care avantajul a aparținut pe rând ambilor tenismeni, Popyirin a reușit în cele din urmă să-și câștige serviciul.
Într-un final, setul a ajuns în tiebreak iar Nadal s-a impus cu 7-3, continunându-și astfel drumul spre Grand Slam-ul numărul 21.
Orice lovitura de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Roland-Garros
Roland Garros 2021: Top 5 cele mai amuzante momente petrecute la Paris la ediția din acest an
15/06/2021 LA 09:39
Roland-Garros
Djokovic, "rege" la Roland Garros. TOP 5 lovituri ale unei finale de poveste
14/06/2021 LA 04:35