Cîrstea, care este la un pas să își repete performanța din 2009, atunci când a ajuns în sferturile de finală de la Roland Garros, va juca cu Tamara Zidansek duminică de la 12:00 în direct pe Eurosport.
Ea a discutat cu Nguyen și Rothenberg în podcast-ul lor No Challenges Remaining, citat de Treizecizero, despre diferența dintre mentalitatea ei de acum față de acum 12 ani, forma excelentă de pe zgură dar și despre sfaturi pentru tinerele jucătoare.
”E un pic amuzant pentru că nu am fost foarte încântată la intrarea în sezonul de zgură. Simțeam că joc din ce în ce mai bine pe hard, și reacția mea a fost: ‘acum, când mi-am găsit ritmul pe hard, trebuie să trec pe zgură?’. Dar uite că a fost bine. Nu am schimbat multe, am păstrat același mindset ca pe hard.
Roland-Garros
Mărturia campioanei de junioare de la Roland Garros: "Mi-am văzut cei mai buni prieteni acum 2 ani"
18/06/2021 LA 13:29
M-a luat și pe mine un pic prin surprindere această serie, nu mă așteptam să încep zgura atât de bine, să câștig primul turneu jucat, iar apoi, după Madrid – pe care nu l-aș calcula, pentru că m-am accidentat acolo – să fac finală la al doilea turneu. La fel, aici am jucat destul de bine. Nu aș spune că zgura e suprafața mea preferată, dar cu siguranță că mă bucur de ce mi se întâmplă”, a declarat Cîrstea.

Sorana Cîrstea, despre diferența de mentalitate

„Am un mindset diferit acum față de atunci, și cred că în tenis trebuie mereu să ai o perspectivă diferită. Trebuie să ai memorie scurtă, pentru că dacă te gândești prea mult la trecut, sau poate prea mult la viitor, asta te va frustra.
Dacă m-ai fi întrebat acum 12 ani dacă o să mai joc în 2021, aș fi spus cu siguranță că nu. Dar nu știi niciodată.
Sunt sănătoasă, mă bucur de ce mi se întâmplă, cred că joc la un nivel bun, unul dintre cele mai bune din cariera mea, sunt matură, și iau lucrurile zi cu zi acum. Nu mă gândesc prea departe și tot acest proces e mult mai plăcut. Cu siguranță că mă bucur mai mult de ce mi se întâmplă acum decât am făcut-o acum 12 ani. Asta cred că vine cu maturitatea”, a afirmat ea.
„Poate că primul sfat ar fi că fiecare are propriul lui ritm, propria lui cale. Și te poți compara cu nimeni altcineva. La începutul carierei mele am trecut de multe ori prin situația asta, să fiu comparată mereu cu alți jucători.
Uitându-mă în urmă, mi se pare absolut inutil să te compari cu altcineva, pentru că fiecare are calea lui, timingul lui, modul lui de a face lucrurile, viața lui. Ceva ce poate funcționează pentru tine nu funcționează pentru altcineva, așa că trebuie să-ți găsești lucrurile care merg pentru tine. Nu trebuie să te uiți în stânga și în dreapta la ce fac alții, dar trebuie să te uiți în stânga și în dreapta pentru lecții, pentru lucruri pozitive. Nu ca să te compari”, consideră Sorana.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Roland-Garros
Roland Garros 2021: Top 5 cele mai amuzante momente petrecute la Paris la ediția din acest an
15/06/2021 LA 09:39
Roland-Garros
Djokovic, "rege" la Roland Garros. TOP 5 lovituri ale unei finale de poveste
14/06/2021 LA 04:35