Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV | Bianca Andreescu, mesaj special pentru Simona Halep! Ce le-a transmis fanilor din România

Nicu Savin

Publicat 25/05/2022 la 23:28 GMT+3

Bianca Andreescu s-a oprit în turul doi la Roland Garros, fiind învinsă de Belind Bencic în două seturi, scor 6-2, 6-4. La final, jucătoarea care reprezintă Canada a oferit un scurt interviu în limba română, în care și-a mărturisit atașamentul față de țara noastră și a adăugat că Simona Halep are atuurile necesare pentru a câștiga din nou la Paris.

Bianca Andreescu, mesaj emoționant de la Paris: "România este foarte mare în inima mea"

Bianca Andreescu nu a reușit să-și depășească cea mai bună performanță a carierei la Roland Garros. Canadianca de origine română a pierdut în turul secund în fața Belindei Bencic, scor 2-6, 4-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute.
La finalul partidei, Bianca a dovedit că a trecut repede peste acest eșec și a fost foarte amabilă, oferind un scurt interviu în limba română. Campioana de la US Open din 2019 a recunoscut că se aștepta la mai mult de la Grand Slam-ul parizian, dar este conștientă că nu are nimic altceva de făcut decât să muncească mai mult pentru a reveni în top.
"Chiar nu știu ce s-a întâmplat cu mine azi. Am fost foarte precipitată, chiar nu știu, cred că mental, poate fizic (n.r. nu a fost la un nivel ridicat). Dar acum trebuie să revin la antrenamente, să muncesc mult fizic, ca să devin mai bună. Eu chiar am crezut că o să mă descurc bine la acest turneu, după evoluțiile din celelalte turnee pe zgură, dar asta-i viața și acum trebuie să muncesc", a spus Bianca Andreescu în exclusivitate pentru Eurosport.
Citește și:

Bianca Andreescu crede că Simona Halep poate câștiga la Roland Garros

Bianca nu și-a ascuns niciodată dragostea pentru România, țară în care s-a născut. Sportiva a mărturisit încă o dată că țara noastră va fi întotdeauna în inima ei și le-a transmis un mesaj fanilor de aici.
"România este foarte mare în inima mea, pentru că părinții sunt de acolo, toată familia. Chiar simt iubirea și susținerea voastră și chiar vă iubesc", a spus Bianca.
Întrebată despre cât de departe paote ajunge Simona Halep la Roland Garros, Bianca Andreescu e de părere că românca poate merge până la capăt, argumentând că are o echipă foarte puternică în spate: "Cred că Simona poate să se descurce foarte bine, cred că are o echipă foarte bună și cred că poate să câștige".
picture

Bianca Andreescu, mesaj emoționant de la Paris: "România este foarte mare în inima mea"

Simona Halep va juca joi în turul secund de la Roland Garros. Adversară îi va fi chinezoaica Qinwen Zheng, iar partida va începe în jurul orei 16:00, putând fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 25 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo