Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ilie Năstase a comentat colaborarea Halep – Mouratoglou înainte de Roland Garros: "Toate vor s-o bată pe Simona"

Irina Aldea

Actualizat 17/05/2022 la 17:22 GMT+3

Fostul mare tenismen Ilie Năstase a vorbit despre colaborarea Simonei Halep cu Patrick Mouratoglou înainte de Roland Garros. Dublu campion de Grand Slam, Năstase a dezvăluit ce progrese a observat la Simona de când a început să lucreze cu antrenorul francez.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep și Patrick Mouratoglou au început să lucreze împreună de la începutul lunii aprilie, iar cei doi s-au declarat încântați de cum merge colaborarea, după două turnee în care românca a ajuns până în sferturile de finală, la Madrid, și în turul 2 la Roma. Fostul lider mondial din WTA nu este deloc descurajată, ba dimpotrivă, are încredere că poate reveni în top.
Ilie Năstase este de părere că în jocul Simonei Halep există schimbări în bine după angajarea antrenorului Patrick Mouratoglou. În plus, fostul mare jucător de tenis are un sfat pentru ca Simona Halep să revină în topul WTA, dar spune că nu e obligată să revină pentru că ea deja a fost locul 1 în lume, o reușită spectaculoasă.
CITEȘTE ȘI:

Ce spune Ilie Năstase despre colaborarea Simona Halep – Patrick Mouratoglou

"Asta trebuie întrebată Simona, ea ştie (n.r. dacă este Mouratoglou antrenorul potrivit pentru Halep), ea l-a angajat. O schimbare este serviciul doi care e mai puternic (n.r. ca urmare a antrenamentelor cu Mouratoglou). Dar o să se vadă schimbări în timp, nu putem după două săptămâni să cerem ca Simona să fie numărul unu din nou. Pentru că e greu. Simona Halep nu e obligată să revină în Top 10, ea a fost numărul 1. Eu i-am spus să joace turneele mai mari, adică să meargă la turneele de Grand Slam.
Însă probabil că e un regulament conform căruia dacă nu joci în 14 turnee nu îţi dau puncte. Şi atunci de asta joacă. La Roland Garros eu spun să o lăsăm să joace. Are un antrenor care îi convine acum şi merge înainte. A pierdut două turnee, nu a pierdut totul. Un pronostic la Roland Garros e greu de dat. E fata asta din Polonia (n.r. - Iga Swiatek, numărul unu mondial), mai e şi tunisianca (n.r. - Ons Jabeur, numărul șase mondial), sunt multe jucătoare periculoase acolo. Şi toate vor să o bată pe Simona, este clar", a spus Ilie Năstase, potrivit HotNews.ro.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo