Gabriela Ruse, debut fulgerător în calificările de la Roland Garros! E la două meciuri distanță de tabloul principal

Gabriela Ruse a debutat cu dreptul în calificările de la Roland Garros. Sportiva noastră a învins-o fără drept de apel pe australianca Talia Gibson, scor 6-1, 6-1, și este la două meciuri distanță de tabloul principal.

Gabriela Ruse, Mutua Madrid Open 2023

Credit imagine: Getty Images

Gabriela Ruse (152 WTA) traversează o formă bună și are toate șansele că acest lucru se poate traduce prin a 2-a calificare din carieră pe tabloul principal de la Roland Garros. Românca a arătat lucruri frumoase de la începutul sezonului de zgură, făcând sferturi la Rouen și semifinale la Trophee Clarins, iar azi a început perfect aventura de la Roland Garros.
Ruse a jucat în primul tur al calificărilor cu Talia Gibson (187 WTA), o australiancă de numai 19 ani, pe care a învins-o fără nicio emoție, scor 6-1, 6-1, în doar 52 de minute de joc. În turul al 2-lea al calificărilor de la Paris, sportiva noastră se va duela cu învingătoarea partidei dintre Daphnee Mpetshi Perricard (1273 WTA), beneficiara unui wild-card, și Suzan Lamens (148 WTA).

Gabriela Ruse, în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros

Gabriela Ruse a jucat un singur meci în carieră pe tabloul principal de la Roland Garros, în 2022, când a pierdut în runda inaugurală contra lui Elise Mertens. În 2020, 2021 și 2023, Ruse nu a trecut de calificări.
Tot astăzi, în calificările de la Roland Garros a jucat și Laura Paar, care a intrat în ultimul moment pe tablou, în locul suedezei Mirijam Bjorklund. Românca a întâlnit-o pe Jule Niemeier și a câștigat un singur game (0-6, 1-6).
Organizatorii de la Roland Garros au anunțat premii record pentru ediția din acest an, dar și modificări importante în distribuția acestora. Odată cu succesul de azi, Gabriela Ruse și-a asigurat un cec în valoare de 28.000 de € și 20 de puncte WTA, care îi garantează revenirea între primele 150 de jucătoare ale lumii.
Alte 5 românce vor juca marți în primul tur al calificărilor. Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu au șansele lor să treacă măcar de prima rundă, urmând a da piept cu Jakupovic (228 WTA), Jeanjean (144 WTA), Falei (176 WTA), Danilovic (126 WTA), respectiv Ormaechea (930). În teorie, Mitu are cea mai grea misiune, nu doar pentru că Leolia Jeanjean e franțuzoaică, ci pentru că aceasta a obținut câteva rezultate bune pe zgură, reușind un tur 3 la Roland Garros acum 2 ani. Atunci ea a bifat victoria carierei, eliminând-o pe favorita 8, Karolina Pliskova, cu un neverosimil 6-2, 6-2, înainte de a ceda la Irina Begu.
Turneul de la Roland Garros se desfășoară în perioada 26 mai - 9 iunie și va avea acoperire totală pe canalele Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo