Nadal "nu e la 100%", dar "nimeni nu vrea să-l întâlnească" la Roland Garros! Verdictul lui Mats Wilander
Expertul Eurosport Mats Wilander consideră că Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, poate reprezenta încă o amenințare la ediția din acest an a Roland Garros, Grand Slam-ul pe zgură fiind "unul dintre cele mai deschise pe care le-am văzut de foarte, foarte mult timp".
Rafael Nadal
Credit imagine: Getty Images
Rafael Nadal, care a câștigat marele trofeu la Roland Garros de 14 ori, a avut numeroase probleme cu accidentările în ultimele sezoane, dar a revenit pentru o ultimă aventură suprafața sa preferată. Expertul Eurosport, Mats Wilander, consideră că, deși "nu este la 100%", Rafael Nadal "joacă suficient de bine" încât "nimeni nu vrea să joace" cu el la ediția din acest an a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Spaniolul vine după o lungă pauză din cauza accidentărilor, după ce constantele probleme la șold l-au ținut departe de teren o mare parte din 2023 și 2024. Nadal, acum ocupant al locului 276 mondial, a încercat să revină inițial în circuit la începutul sezonului la Brisbane, dar o altă problemă fizică l-a forțat să rateze primul Grand Slam din calendar, Australian Open. Cu toate acestea, "Regele Zgurii" a făcut tot ce a putut pentru a reveni pentru ultima dată pe suprafața preferată, iar Wilander crede că, deși poate nu este în întregime apt din punct de vedere fizic, campionul de 37 de ani este încă o forță de luat în seamă pe zgura pariziană.
CITEȘTE ȘI:
- TONI NADAL ȘTIE DE CE ARE NEVOIE RAFA CA SĂ CÂȘTIGE TITLUL LA ROLAND GARROS: "AȘ PARIA PE EL"
- ILIE NĂSTASE, "LUAT LA ÎNTREBĂRI" DE SÂRBI. CINE E URMAȘUL SĂU ÎN CIRCUIT + DE CE E DJOKOVIC UNIC ÎN ISTORIE
Nadal "nu e la 100%", dar "nimeni nu vrea să-l întâlnească" la Roland Garros – Mats Wilander
"Sunt foarte încrezător că Rafael va încerca să joace. Când este acolo și se antrenează, bineînțeles că vrea să joace, dar felul în care a vorbit în ultimele săptămâni, de fiecare dată, după o înfrângere sau o victorie, este că Roland Garros este totul pentru el și că va intra pe teren doar dacă este la 100% - dar eu cred că-și va da o șansă indiferent de ce se întâmplă. Când începe să vorbească despre asta, îți dai seama cât de important este acest turneu pentru Rafa. Întotdeauna a fost, întotdeauna va fi. A jucat destul de bine în unele dintre meciurile sale anterioare, în special la Madrid.
La Roma, a pierdut la limită în fața lui Hubert Hurkacz, dar scorul nu a arătat acest lucru. El știe că este foarte aproape. Au fost multe meciuri strânse. Pur și simplu nu a câștigat punctele importante. Așa că eu cred că este un jucător cu care nimeni nu vrea să joace în primul tur. Nu-mi pasă cum te cheamă, așa cred că se simte", a precizat Mats Wilander.
Nadal a ajuns în optimi la turneul Masters de la Madrid trecând de Alex de Minaur, cap de serie numărul 10, într-un meci epuizant în turul al doilea, luându-și revanșa pentru eșecul suferit în turul al doilea la Barcelona. El a jucat mai apoi trei seturi cu Pedro Cachin, înainte de a ceda în fața lui Jiri Lehecka, cap de serie numărul 30, în două seturi în optimi. La Roma, el a supraviețuit unei sperieturi în primul set împotriva lui Zizou Bergs, belgianul nefiind cap de serie, pentru a avansa în turul al doilea, dar a fost învins de polonezul Hurkacz în minimum de seturi.
Roland Garros, cel mai deschis turneu de Grand Slam din ultimii ani
În ciuda dominației recente a lui Novak Djokovic și Carlos Alcaraz la turneele de Grand Slam precedente, Wilander spune că ediția din acest an a Roland Garros este "cea mai deschisă pe care am văzut-o de foarte, foarte mult timp": "Ediția din acest an de la Roland-Garros pentru bărbați este cu siguranță cea mai deschisă pe care am văzut-o de foarte, foarte mult timp. Aș spune că aceasta este o situație excelentă pentru jucători precum Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas și chiar Daniil Medvedev, deoarece nimeni nu a dominat în acest sezon pe zgură.
Cred că ei simt că că e șansa lor acum fiindcă Novak [Djokovic] nu joacă la cel mai bun nivel, ceea ce [nu face], Carlos Alcaraz nu a jucat deloc, iar Nadal nu a jucat atât de mult, cei mai buni jucători nu au arătat că sunt încă cei mai buni jucători din lume. Cred că acest lucru în sine le dă multă încredere unor jucători precum Zverev și Tsitsipas. Acesta este anul în care câțiva jucători trebuie să profite de această șansă, pentru că s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată în cazul în care cei mai buni jucători nu excelează".
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)