Carlos Alcaraz, băgat în ceață la Roland Garros: "Am impresia că vorbești chineză"! Întrebarea care l-a lăsat mască
Publicat 23/05/2025 la 21:09 GMT+3
Carlos Alcaraz a susținut astăzi conferința de presă premergătoare turneului de la Roland Garros, iar ibericul a fost băgat în ceață de o întrebare legată de dopaj. Rugat să-și spună părerea despre transfuzii, care i-au adus lui Max Purcell o suspendare de 18 luni, campionul en-titre de la Paris a rămas mască, spunând că nu a auzit de așa ceva în viața sa.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz se pregătește de Roland Garros, unde va încerca să-și apere titlul cucerit anul trecut, iar moralul său este la cote maxime, după ce a avut un sezon de zgură excelent, cucerind titlurile la Monte Carlo și Roma și ajungând în finală la Barcelona (la Madrid nu a participat din cauza unor probleme medicale).
Ibericul va debuta abia luni la al doilea Grand Slam al anului, dar astăzi, la fel ca alte staruri din tenisul mondial, a susținut conferința de presă premergătoare turneului. Pe lângă întrebările normale legate de ambițiile sale, un jurnalist l-a pus în mare încurcătură pe Carlitos.
Carlos Alcaraz, pus în dificultate la conferința de presă de dinainte de Roland Garros
Numărul 2 ATP a fost rugat să-și dea cu părerea despre controversatul caz de dopaj al lui Max Purcell, care a acceptat o suspendare de 18 luni pentru că a încălcat regulamentul antidoping privind transfuziile de sânge, deși nu a ieșit pozitiv la vreun test antidoping. Australianul, care are în palmares două titluri de Mare Şlem la dublu, și-a făcut o transfuzie ce trebuia să fie perfect normală, care să nu contravină reglementărilor WADA, la o clinică privată, specificând clar că e sportiv și că există o anumită concentrație de vitamine care îi poate fi introdusă în organism. Doar că, potrivit celor spuse de el, medicii nu au ținut cont de acest aspect și au folosit o concentrație mai mare, care i-a adus suspendarea.
Iată cum a sunat întrebarea jurnalistului pentru Alcaraz și care a fost răspunsul ibericului.
Întrebare: "Ca jucător profesionist, aș dori să vă pun o întrebare despre transfuzii în general și despre cazul Max Purcell, despre care toată lumea știe. El a fost suspendat pentru două perfuzii, lucru interzis de codul WADA. Documentele din cazul ITIA arată că acesta a simulat o vătămare corporală pentru a justifica perfuzia și că a depășit limita permisă de 100 de mililitri. Este clar că perfuziile ajută, în general, la recuperare și la îmbunătățirea performanței. Credeți că perfuziile sunt o problemă în tenisul profesionist, deoarece nu sunt detectabile la testele antidoping obișnuite?"
Răspuns: "Sincer, din ce mi-ai spus sună de parcă ai vorbi chineză. Nu, nu, adică habar n-am despre ce vorbești, așa că nu știu dacă e o problemă sau nu. Sincer, n-am auzit de așa ceva în viața mea. Deci nu pot răspunde. Îmi pare rău.".
De notat că jurnalistul respectiv a insistat cu aceeași întrebare și în cazul unor astfel jucători. De exemplu, Aryna Sabalenka a fost pusă în aceeași situație ca Alcaraz, dar liderul WTA a avut un răspuns mult mai elaborat.
"Este o întrebare bună. Aceste lucruri se schimbă mereu. Sunt foarte bucuroasă că am o echipă bună în jurul meu. Pot să am încredere în ei. Știu că orice îmi sugerează echipa mea, știu că au verificat de 1000 de ori sistemul antidoping... dacă avem voie sau nu. Sunt foarte fericit[ că am echipa mea în preajmă. În acest caz, nu știu ce să spun. Cu cazurile de dopaj nu se știe niciodată. Unele pot apărea din întâmplare. Nu știu, nu-mi place să le comentez.", a spus Aryna.
Revenind la Alcaraz, acesta trebuia să joace în primul tur de la Roland Garros împotriva lui Kei Nishikori, dar niponul s-a retras, astfel că ibericul se va duela luni cu italianul Giulio Zeppieri (306 ATP), venit din calificări.
Campionul en-titre a fost cel mai norocos dintre marii favoriți la tragerea la sorți. Dacă va trece cu bine de prima rundă, în turul secund va da peste Fabian Marozsan sau Luca Nardi. Francezul Giovanni Mpetshi Perricard va fi cel mai probabil adversar al său în runda a 3-a, pentru ca în optimi să se confrunte cu Stefanos Tsitsipas, Ben Shelton sau Tomas Martin Etcheverry. Cel mai greu sfert de finală pentru Carlitos ar putea fi împotriva lui Casper Ruud, campion la Madrid în acest an, iar în semifinale i-ar putea ieși în cale oameni ca Taylor Fritz, Lorenzo Musetti sau Holger Rune. Novak Djokovic și Jannik Sinner sunt principalii favoriți de pe jumătatea superioară a tabloului, iar Alcaraz nu-i va putea întâlni decât în finală.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo