Darren Cahill l-a enervat pe Sinner, la Roland Garros! "Nu-mi place deloc când face asta"

Jannik Sinner s-a calificat sâmbătă în optimile Roland Garros 2025, după ce nu a cedat decât 3 game-uri în fața lui Jiri Lehecka. Italianul a dezvăluit câteva obiceiuri pe care le are Darren Cahill, antrenorul său, spunând că îl enervează atunci când acesta mănâncă nesănătos în fața sa.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Jannik Sinner e în optimile Roland Garros, după cea mai solidă prestație de la această ediție a turneului. Liderul mondial s-a calificat în optimile competiției, trecând cu 6-0, 6-1, 6-2 de Jiri Lehecka, în urma unei partide controlate cap-coadă, care a durat doar o oră și 35 de minute.
Kober.
Kober.Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de KOBER.
Jannik Sinner a fost întrebat, în cadrul emisiunii TNT Desk, dacă există ceva ce îl enervează la antrenorul său, Darren Cahill.
"Antrenorul tău este Darren Cahill… cu toții îl iubim pe Darren. Ce vreau să știu este: face ceva ce te enervează? Pare perfect", a fost întrebarea primită de Sinner.
Italianul nu s-a ferit să spună că se enervează atunci când vine vorba de alimentație, antrenorul impunându-i să mănânce sănătos. Cahill face tocmai opusul și mănâncă deserturi sau cartofi prăjiți în fața jucătorului, astfel că tentația e și mai mare.
"Este un om foarte, foarte bun. Dar uneori, ceea ce nu-mi place este că noi toți mâncăm foarte sănătos… iar el își ia cartofi prăjiți sau deserturi, iar noi ne uităm la el de parcă am spune: "Ce bine-ar fi să fiu în locul tău." Totuși, s-a mai îmbunătățit. Acum mai adaugă și niște legume", a delcarat Sinner.

Jannik Sinner a obținut o victorie categorică la Roland Garros, cu Jiri Lehecka și a egalat un record deținut de Djokovic, Federer și Nadal

Italianul a pierdut doar 9 puncte pe propriul serviciu pe tot parcursul partidei. Liderul mondial a câștigat 29 din ultimele 30 de partide și s-a calificat în optimile de finală ale Openului Francez, acolo unde îl va întâlni pe Andrey Rublev, cel care a beneficiat în turul 3 de abandonul lui Arthur Fils.
Aceasta a fost a 17-a victorie consecutivă a lui Sinner în turneele de Grand Slam. Din 2000 încoace, doar Novak Djokovic, Roger Federer și Rafa Nadal au mai reușit așa ceva.
De la Wimbledon 2023 încoace, Sinner a ajuns în optimile tuturor celor 8 turnee de Grand Slam care s-au mai disputat. Niciun alt jucător nu a reușit asta.
La doar 23 de ani, Jannik Sinner a devenit jucătorul italian cu cele mai multe victorii în turneele de Grand Slam, în Era Open. El se află la egalitate cu Fabio Fognini în acest moment, ambii cu câte 71 de succes, însă liderul mondial își va îmbunătăți indiscutabil cifrele.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo